Mihai Tudose, europarlamentarul PSD a mărturisit că din cauza unei probleme a UE, România ar avea de suferit și ar pierde bani. Aceasta mai spune că premierul României, Flori Cîțu, nu are un plan B.
Europarlamentarul PSD, Mihai Tudose, susține că există riscul ca România să mai poată accesa maxim 14 miliarde de euro, din cele 80 de miliarde annțate de șeful statului Klaus Iohannis.
Mihai Tudose îl întreabă din acest motiv pe premierul României, Florin Cîțu, care este planul B.
România ar putea avea de suferit!
„Cazul „Flautistul contra UE” ne poate pune cruce economiei. Cîțule, unde e Planul B?
Bernd Lucke încearcă să reîncălzească o ciorbă care i-a profitat politic după criza greacă. Atunci, ca proaspăt fondator şi lider al Alternativei pentru Germania (AfD), partid anti-euro şi ostil ajutorării ţărilor UE în recesiune, s-a ales cu un mandat de europarlamentar. Personajul trebuie văzut în contextul politicii germane.
Nu şi-a găsit locul nici în partidul d-nei Merkel, CDU, al cărui membru a fost, nici în Alternativa pe care a înfiinţat-o şi care e parte a grupului extremei drepte din Parlamentul European. Acum, el conduce un partid al cărui nume e elocvent pentru criza de identitate în care se zbate – Reformatorii Liberal-Conservatori – partid care nu există pe scena germană tocmai în anul alegerilor parlamentare ce vor configura epoca post-Merkel.
Ăsta e omul şi asta încearcă: să le tragă preşul anti-european de sub picioare foştilor camarazi din AfD, doar-doar va trece pragul electoral. Nu cred că se va întâmpla asta, la fel cum nu cred că, aşa eurosceptică cum e, Curtea Constituţională de la Karlsruhe îi va admite cererea.
Ne va durea și pe noi, direct și ascuțit
Dar de încurcat, da, poate încurca mult. Spre exemplu, în cazul în care judecătorii germani vor cere avizul Curţii de Justiţie a UE, ceea ce va însemna câteva luni moarte pentru relansarea economiei europene.
În discuţie e suveranitatea bugetară. De asta sunt curios ce cred aşa-zişii suveranişti de la noi despre speţa născută din refuzul solidarităţii europene. Altfel spus: vreţi cu AUR şi populiştii de rit ungaro-polonez? Luaţi cu Lucke acum! Că ne va durea și pe noi, direct și ascuțit, procesul de pe malul Rhinului.
Ce zice, de fapt, populistul neamț? „Dacă o ţară va părăsi UE, cum a făcut Marea Britanie, sau dacă va da faliment, cum a riscat Grecia, datoriile sale ar rămâne să fie suportate de celelalte state membre”. Altfel spus, conform discursului lui Bernd Lucke, Germania ar putea fi bună de plată în final, iar placa asta s-ar putea să țină la unii alegători.
Suntem într-o situaţie de urgenţă economică
Din păcate, nu era momentul în UE pentru o dispută constituţională privind primatul dreptului european sau al celui naţional – dilemă care chinuie de mult Curtea de la Karlsruhe.
Suntem într-o situaţie de urgenţă economică, în care 16 state membre au ratificat deja decizia contestată, cea privind resursele proprii ale UE, care permite Comisiei Europene să se împrumute avantajos de pe pieţele internaţionale în numele ţărilor Uniunii.
Amânarea ori, în cel mai rău caz, aruncarea în aer a mecanismului de îndatorare comună amenință grav şansele UE de a ieşi din criză. Deja suntem într-un decalaj alarmant, cantitativ şi de ritm, faţă de ambiția SUA și a Chinei de relansare economică.
România ar rămâne numai cu subvențiile
Sper că raţiunea va învinge egoismul oportunist al acestui fost flautist din orchestra armatei vest-germane a anilor ’80, în stare azi să arunce Europa în aer. Oare numai ca să intre în Bundestag?…
Grav e că România, în cazul unui eventual eșec al mecanismului împrumuturilor, ar rămâne numai cu subvențiile, adică nici 14 miliarde de euro. Țineți minte lălăiala liberală, pornită astă-vară, despre cele 80 de miliarde care vor curge de la Bruxelles?
Uite că, din păcate, se fac tot mai puține și tot mai îndepărtate… către Paștile cailor… Răstimp în care ne va chinui un Cîțu în depresie. Căci guvernele dreptei sterile nu s-au gândit o clipă la un Plan B pentru țară!”, a scris europarlamentarul PSD Mihai Tudose, pe pagina de Facebook, potrivit Antena 3.