Român împușcat de polițiști într-un parc din München. Un român a fost împuşcat de forţele de ordine din München într-un parc. Incidentul stârneşte controverse în presa germană.
Poliţia a tras de patru ori înspre bărbat, iar unul dintre gloanţe l-a lovit pe acesta direct în piept. Incidentul s-ar fi petrecut după ce românul ar fi îndreptat spre ofiţer un pistol care ulterior s-a dovedit a fi unul din plastic. Ambulanţei i-ar fi luat destul de mult timp să ajungă la locul în care a avut loc incidentul.
Incidentul s-a petrecut la începutul acestei luni, într-un parc din München. Somat să se predea, în timpul unui control de rutină, românul a îndreptat un pistol spre forţele de ordine. Poliţişţii au tras mai multe focuri de armă în direcţia acestuia. Patru gloanţe l-au lovit în plin.
Unul dintre poliţişti i-a acordat primul ajutor tânărului în vârstă de 38 de ani, dar întârzierea ambulanţei a contribuit la agravarea stării acestuia.
După o jumătate de oră, românul a fost preluat de medici, dus la un spital şi operat de urgenţă. Starea lui este acum stabilă, dar răspunsul autorităţilor în astfel de cazuri lasă mult de dorit – scrie presa germană. Tot presa germană se întreabă de ce ambulanţei i-a luat 30 de minute, în loc de 12, cum era normal, să ajungă la locul unde românul a fost împuşcat de poliţişti.
O altă controversă este legată de presupusa armă a bărbatului. S-a dovedit că era vorba despre un pistol de jucărie. Presa locală scrie că românul împuşcat era o persoană fără adăpost, informează RRA.