Instituţiile statului au declanşat o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care un mal de pământ s-a prăbuşit peste mai mulţi muncitori în zona Bibliotecii Naţionale. Declarația a fost făcută de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, care şi-a exprimat regretul pentru decesul unuia dintre aceştia.
„Este o zi tristă şi dificilă pentru comunitatea noastră. În acest moment, toate rugăciunile noastre se îndreaptă pentru găsirea şi salvarea celui de-al cincilea muncitor prins în acest accident. Din păcate, unul dintre colegii săi nu a putut, în ciuda eforturilor salvatorilor, să fie salvat. Dumnezeu să îl odihnească şi suntem alături de familia îndoliată! Ceilalţi trei muncitori care au fost implicaţi în această tragedie au fost salvaţi şi primesc toată atenţia medicală necesară. Ne îndreptăm gândurile către ei, să treacă cu bine peste această cumpănă şi să se însănătoşească rapid. Instituţiile statului au declanşat deja o serie de anchete pentru a stabili circumstanţele în care a fost produs acest accident pe unul dintre şantierele noastre şi aşteptăm să vedem concluziile acestor verificări ample”, a scris Negoiţă, pe Facebook.
Robert Negoiţă şi-a exprimat speranţa că al cincilea muncitor va fi salvat la timp
„Închei această postare, insistând ca toate gândurile noastre să fie îndreptate către eforturile echipelor ISU de a-l găsi şi salva pe cel de-al cincilea muncitor. Doamne Ajută să fie găsit la timp şi salvat!”, a adăugat primarul Sectorului 3.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a informat că unul dintre muncitorii prinşi sub malul de pământ în zona Bibliotecii Naţionale a fost găsit decedat.
Un alt muncitor, care era prins în pământ până la nivelul taliei, a fost extras şi este conştient, stabilizat, a precizat sursa citată. În urma accidentului, un bărbat de 50 ani a fost transportat la Spitalul Universitar, iar altul de 33 ani a fost transportat la Spitalul Floreasca, ambii fiind în stare de conştienţă.
Pompierii continuă căutările pentru găsirea celui de-al cincilea muncitor, care a fost şi el îngropat de pământ.