Românii au scăpat de drumurile şi statul la cozi pentru a plăti taxe şi impozite. Instituțiile și autoritățile publice sunt obligate acum să accepte plata online cu cardul a taxelor, impozitelor sau a altor contribuții de stat.
Revoluţie la taxe şi impozite. Instituțiile și autoritățile publice, obligate să accepte plata online cu cardul
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să accepte plata online cu cardul a taxelor, impozitelor sau a altor contribuții de stat.
Legea vizează completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată, în sensul introducerii obligaţiei operatorilor economici furnizori de servicii de utilitate publică şi a instituţiilor şi autorităţilor publice de a accepta, pe lângă plata fizică cu carduri de debit, de credit sau preplătite, şi plata cu carduri efectuată online. Acum acest lucru este posibil și prin mijloace electronice.
În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare, operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile şi autorităţile publice sunt obligate să pună în implementare sistemul electronic modern de plată la distanţă.
Există și excepții
Vor fi exceptate de la această obligaţie entităţile care au punctele de încasare amplasate în zone nedeservite de reţele de comunicaţii electronice. Totodată, aceste entităţi au obligaţia de a se conforma cerinţelor în termen de 12 luni de la data la care zona în care sunt amplasate este deservită de reţele de comunicaţii electronice.
Legea prevede şi că persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, aşa cum acestea sunt definite de Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 50.000 euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS şi/sau al altor soluţii moderne de acceptare, inclusiv aplicaţii ce facilitează acceptarea plăţilor electronice.