Social

Revenirea la vechile obiceiuri, imediat după relaxarea restricțiilor! Cadrele medicale fac un apel către populație

Revenirea la vechile obiceiuri, imediat după relaxarea restricțiilor! Cadrele medicale fac un apel către populație

Revenirea la vechile obiceiuri, imediat după relaxarea restricțiilor! În Botoșani crește numărul celor care ajung la spital din cauza consumului de alcool. După relaxarea restricțiilor, medicii spun că tratează chiar și 25 de astfel de cazuri pe zi.

Odată cu relaxarea restricțiilor, botoșănenii au revenit la vechile obiceiuri. Dovada: amenzile aplicate de polițiști șoferilor în stare de ebrietate, dar și numărul mare de prezentări de la unitatea de primiri urgențe. Acolo ajung zilnic de cinci ori mai mulți pacienți față de perioada în care se circulă mai puțin.

Restaurantele aveau alte reguli, iar populația intra la ora 10:00 în case

Au reapărut accidentele post-consum de alcool, pacienți înjunghiaţi și tentative de suicid sau victimele unor conflicte ca urmare tot a consumului de alcool.

Din acest motiv, cadrele medicale susțin că actul medical este îngreunat, mai ales că din cauza pandemiei trebuie respectate anumite protocoale.

Revenirea la vechile obiceiuri, imediat după relaxarea restricțiilor! Situația este complicată și de lucrările de modernizare a unității de primiri urgențe, iar timpii de așteptare cresc. Cadrele medicale fac un apel către populație să nu vină la spital, dacă nu sunt urgențe reale, informează RRA.