În ultimele 24 de ore, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova au primit îngrijiri medicale zece pacienţi răniţi de petarde, scrie Gazeta de Sud.
Conform purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, medicul Cristina Geormăneanu, în cursul nopţii s-au prezentat nouă victime ale accidentelor provocate de petarde, doi copii şi şapte adulţi.
Printre aceştia se numără şi un bărbat de 37 de ani, transferat de la SJU Târgu Jiu, diagnosticat cu politraumatism prin explozie, traumatism cranio-cerebral acut mediu, traumatism maxilo-facial cu multiple fracturi faciale, traumatism forte ochi drept şi fractura deschisa la ambele oase ale antebraţului stâng.
Ceilalţi pacienţi au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost eliberaţi la domiciliu, cu tratament în ambulator şi recomandarea de a se prezenta ulterior pentru reevaluare.
Tot în cursul zilei de sâmbătă, la SJU Craiova a ajuns şi un copil de 13 ani rănit de o petardă, cu traumatisme la ambii ochi. El a fost internat în Secţia de oftalmologie.
Un gorjean a ajuns la spital, în noaptea dintre ani, după ce a băgat o petardă într-o țeavă, ca să-i amplifice sonorul, și i-a explodat în față.
Polițiștii din Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi că un bărbat a fost rănit de o petardă.
Verificările au stabilit că un bărbat de 37 de ani, din orașul Filiași, aflat în comuna Turburea, a introdus o petardă într-o țeavă metalică, pentru a-i crește intensitatea sonoră, iar în momentul în care a aprins-o, i-a explodat în față, provocându-i leziuni.
„Este conştient, stabil, dar grav. Primeşte îngrijiri complexe şi este monitorizat de către o echipa multidisciplinară de medici specialişti ORL, oftalmologi, specialişti chirurgie oro-maxilo-faciala, neurochirurgie, ortopedie”, a precizat medicul Cristina Geormăneanu.
Bărbatul a fost transportat la spital. A fost deschis un dosar penal penru vătămare corporală din culpă și efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept.
Un alt bărbat a rămas fără degetele de la o mână tot din cauza unei petarde.
„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani, care este in prezent internat la Secţia de Ortopedie cu degetele de la mâna stângă afectate de o petardă. Va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, am avut şi un tânăr de 37 de ani, care a fost adus la UPU, după ce o petardă i-a distrus ochiul şi mâna. A fost adus în stare gravă şi a fost transferat la Craiova. Acesta şi-a pierdut unul dintre ochi şi avea leziuni şi la nivelul unui braţ“, a transmis Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.