Actual Lifestyle

Restricții de viteză la metrou până pe 3 septembrie 2022. Ce lucrări sunt în desfășurare

Restricții de viteză la metrou până pe 3 septembrie 2022. Ce lucrări sunt în desfășurare
evz.ro

Potrivit unui anunţ făcut de Metrorex în data de 25 august 2022, metroul va circula cu 5 km/h între staţiile Piaţa Romană și Piața Victoriei, restricţia de viteză fiind valabilă până pe data de 3 septembrie 2022.

Care sunt motivele restricțiilor de viteză de la metrou

În acest sens, Metrorex, a transmis pe pagina de facebook, dar și pe metrorex.ro următoarele: „Pentru efectuarea lucrărilor de infrastructură și suprastructură cu grad ridicat de complexitate a căii de rulare pe Magistrala 2 de metrou, linia 1, pe interstatia Piata Romana – Piata Victoriei 1, începând cu data de 23.08.2022, ora 04:30, până la data de 03.09.2022, ora 04:30, a fost introdusă restricția de viteză de 5 km/h, pe o distanță de aproximativ 230 m.
Precizăm că aceste lucrări sunt necesare pentru îmbunătățirea elasticității și stabilității căii de rulare, în vederea asigurării unor condiții de siguranță și confort pentru publicul călător.”

FOTO facebook.com

De asemenea, compania Metrorex a mai menționat faptul că “la metrou, lucrările de infrastructură se realizează în fiecare noapte, când trenurile sunt retrase din circulație”.

Ce alte lucrări mai execută Metrorex în această perioadă

Tot pe pagina sa de facebook, compania care administrează metroul bucureștean, respectiv Metrorex, informează și asupra următoarelor aspecte: “63 de stații de metrou vor avea în dotare panouri de semnalistică Braille și elemente din oțel inoxidabil pentru accesibilizarea călătoriei persoanelor cu deficiențe de vedere”.

Lucrările se realizează în cadrul unui proiect, în valoare de 24,128 milioane de lei, din fonduri europene nerambursabile, a anunţat compania într-un comunicat de presă.

Proiectul denumit „Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere” a fost demarat, iar în prezent situația este următoarea, potrivit Metrorex :

  • “în stația de metrou Anghel Saligny, la acest moment, au fost finalizate lucrările de montare a elementelor din oțel inoxidabil”
  • “în stația Nicolae Teclu execuția se apropie de final”
  • “în cel mai scurt timp va începe montarea elementelor în stațiile Nicolae Grigorescu și 1 Decembrie 1918”

FOTO facebook.com

„Pentru stațiile de metrou unde deja există benzi speciale din ceramică: stațiile Jiului, Parc Bazilescu, Laminorului și Străulești, legătura cu Terminalul Multimodal, sunt prevăzute completări locale cu benzi ceramice și panouri de semnalistică Braille, iar pentru Magistrala 5, unde există deja benzile speciale în toate stațiile, vor fi montate doar panourile de informare” se precizează pe metrorex.ro.

La ce ajută montarea elementelor din oţel inoxidabil

Elementele din oţel inoxidabil sunt instalate pentru a ghida persoanele cu deficienţe de vedere în zona acceselor, pasajelor, vestibulelor, scărilor fixe şi a peroanelor. Astfel, deplasarea persoanelor cu deficiențe de vedere va fi mai accesibilă la metrou!