Actual

Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile. Klaus Iohannis i-a chemat la consultări

Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile. Klaus Iohannis i-a chemat la consultări

Reprezentanții PSD, PNL și UDMR au reluat negocierile. Vor ca România să aibă un guvern cu puteri depline

Reprezentanţii PSD, PNL şi ai UDMR au reluat negocierile asupra programului comun de guvernare şi a structurii cabinetului, după ce ieri au stabilit că până joia viitoare va fi constituit noul executiv. Social-democraţii şi liberalii trebuie să decidă şi care partid va avea întâietate la ocuparea funcţiei de premier.

Astăzi ar trebui finalizată discuția pe armonizarea programului de guvernare comun,dar  PSD și PNL nu au anunțat oficial care partid va da primul șeful executivului în sistemul de rotație pe care l-au convenit.

PSD și PNL au anunțat, însă, că funcția va fi ocupată prima dată până la 30 mai 2023, urmând ca apoi, celălalt partid să preia funcția pentru încă un an și jumătate. Formațiunile au mai convenit că primul partid care va avea premierul va ceda portofoliul de la Ministerul de Finanțe celuilalt partid.

PSD ar renunța la taxa pe lux

Se pare că PSD și PNL au decis cu cât ar urma să crească pensiile de la 1 ianuarie – astfel, acestea ar urma să fie majorate cu 10%. De asemenea, vor crește și alocațiile copiilor de la începutul anului viitor.

Potrivit unor surse, PSD ar renunța la taxa pe lux, doarece PNL a insistat să nu crească nicio taxă. Astăzi este de așteptat ca și acordul politic între cele trei partide să fie finalizat, astfel încât săptămâna viitoare, România să aibă un guvern cu puteri depline, după cum au dat asigurări liderii PSD, PNL și UDMR, potrivit RRA.

Reprezentanții PNL, PSD și UDMR vor merge împreună la discuțiile cu președintele

În acest context, Klaus Iohannis i-a invitat luni la consultări pe reprezentanții formațiunilor parlamentare, în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru.

De altfel, cele trei formațiuni au convenit să formeze o majoritate parlamentară și un nou guvern de coaliție, iar liderii PNL, PSD și UDMR au stabilit că până joia viitoare va fi format noul executiv.