Social

Regulile din restaurante, anuntate de Nelu Tataru: Discutiie cu HoReCa au fost stabilite …

Horeca

Regulile din restaurante, anuntate de Nelu Tataru.  Numărul persoanelor care vor putea sta la o masă în interiorul restaurantelor va putea fi de şase, cu condiția respectării regulilor de distanțare, a precizat astăzi ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

Aflat la Sfântu Gheorghe, demnitarul a menționat că turiștii cazați în hoteluri vor putea mânca în restaurantele din interiorul unităților de cazare, indiferent de zona în care se află acestea. Declarațiile ministrului vin la o zi după ce autoritățile au decis redeschiderea, cu anumite restricții, de la 1 septembrie, între altele, a restaurantelor și cafenelelor amplasate în interiorul clădirilor.

Nelu Tătaru: Noi, încă din luna iunie, pregătisem nişte reguli pentru deschiderea restaurantelor, având atunci în plan ca la 1 iulie să deschidem și restaurantele. Având în vedere evoluția, nu s-a mai putut face acest lucru. Regulile rămân aceleași, regulile de distanțare între mese, regulile de distanțare la masă. Discuţiie cu HoReCa au fost stabilite la o masă da, o masă nu, pentru a nu avea o problemă cu distanțarea dintre mase. Am discutat și creșterea numărului de persoane la masa de la patru la şase, dar păstrând aceeași distanță, precum și faptul că unitățile hoteliere pot primi în interior, pentru masă, toți cei cazați în hotel, indiferent de zona în care se află acel hotel.

Ministrul sănătății a mai declarat la Sfântu Gheorghe că va fi evaluată capacitatea spitalelor de pediatrie, în perspectiva deschiderii noului an școlar. Acțiunea își propune să se poată cunoaște capacitatea acestora de a trata copiii diagnosticați cu COVID-19