Sărbătoarea Crăciunului este aproape, iar credincioșii se gândesc cum se va desfășura slujba oficiată de această festivitate. Pentru seara sfântă oamenii care vor să participe la evenimentele religioase, ar trebui să respecte reguli mult mai stricte, după cum au decis autoritățile. Excepție de la regulă o fac chiar fețele bisericești.
Reprezentanții autorităților publice, dar și ai cultelor religioase, au fost convocate de Secretarul de Stat pentru Culte, pentru a decide regulile ce se vor impune în noaptea sfântă de Crăciun, când vor avea loc mai multe slujbe.
Restricțiile stabilite de autorități au fost gândite tot în avantajul cetățenilor pentru a fi protejați de virusul ucigaș. Evenimentele religioase se vor desfășura conform restricțiilor în vigoare din timpul pandemiei de COVID-19.
Ce reguli vor trebui respectate la slujbele din noapte sfântă
Printre amendamentele stabilite în cadrul întâlnirii oficiale se numără exceptarea preoților de a purta măști de protecție pe perioada slujbei, însă această regulă rămâne valabilă pentru toți credincioșii care vor participa la eveniment.
Principalele reguli:
-slujbele pot fi oficiate atât în interiorul, cât și în exteriorul lăcașelor de cult, cu respectarea distanței de minim doi metri între participanți în interior, și de minim 1,5 metri în exterior;
-persoanele care vin să participe la slujbă trebuie să își dezinfecteze mâjnile cu soluții pe bază de alcool, puse la dispoziție de personalul clerical;
-este obligatorie purtarea măștii de protecție, atât în interiorul, cât și în exteriorul locașului de cult;
-personalul de cult se va asigura că măsurile de protecție sunt respectate de credincioși, atât în interiorul, cât și în exteriorul locașului de cult, pe toată perioada slujbei;
-în localitățile carantinate, la slujbele cu caracter privat (nunți, botezuri, înmormântări etc) pot participa maxim 20 de persoane, incluzând personalul care oficiază slujba, indiferent că evenimentul se desfășoară afară sau în interior, potrivit Spynews.