Lifestyle

Reguli de aur care te ajuta să ai un corp perfect pentru totdeauna: „Nu ai nevoie de niciun sport, cheia stă în…”

Reguli de aur care te ajuta să ai un corp perfect pentru totdeauna: „Nu ai nevoie de niciun sport, cheia stă în…”

Reguli de aur care te ajuta să ai un corp perfect pentru totdeauna! Un renumit medic a divulgat câteva reguli esențiale pentru a avea o viață intensă, sănătoasă și fericită. Doctorul Vasi Rădulescu spune că prima regulă este strict legată de alimentație. Dacă vrei să slăbești trebuie să nu uiți de ”regula CCC”. E sfântă.

Mai exact, trebuie să ți sub control caloriile pe care trebuie să le consumi. Ba mai mult, renumitul medic spune că „nu ai nevoie de niciun sport, cheia stă în alimentație”.

1. Controlează caloriile consumate. Regula CCC (cred că am inventat acronimul chiar acum) e sfântă dacă vrei să te menții la o masă corporală optimă sau dacă intenționezi să slăbești. Nu ai nevoie de niciun sport, cheia stă în alimentație. Sportul îl practici pentru tonus fizic și psihic.

2. Trăiește totul cu uimire. Deschide larg ochii și bucură-te ca un copil de toate lucrurile care se întâmplă în jurul tău. O ploaie, o formă de nor, o bucată de gheață, un cântec de pițigoi, conectează-te cu ele mereu și rămâi uimit de minunile naturii.

3. Fă lucruri. Dacă un lucru îți ia câteva minute să îl faci, nu-l lăsa pe mâine ci fă-l chiar acum! Plătește o factură, spală vasele, fă curat, rezolvă ceva la o instituție, scrie o pagină la cartea ta; când rezolvi lucruri te simți din ce în ce mai bine.

4. Meditează măcar cinci minute pe zi. Retrage-te undeva doar tu cu tine și eliberează-ți mintea de gânduri inutile. Respiră adânc, vizualizează cum aerul intră prin toate căile respiratorii, ține-l în plămâni câteva secunde bune și apoi eliberează-l în expir prelung. Repetă asta, iar și iar. Poți număra fiecare respirație, ajungând până la 100. Te detensionezi, te liniștești, te umpli de energie, vezi totul altfel.

5. Îmbrățișează creativitatea. Pe mine, medicina mă limitează la capitolul ăsta. Scot telefonul, într-o pauză, și scriu un text, pe fugă. Sau pregătesc, seara târziu, un mesaj pentru pagina cu post-it-uri lipite pe frigider. Sau inventez ceva și-mi surprind prietenii. Fără creativitate aș fi un om anost. Scrie, compune, inventează, desenează, imaginează. Când faci ceva creativ, viața ta devine mult mai interesantă.

6. Simplifică, nu complica. Păstrează mai puține lucruri materiale în jurul tău. Redu cheltuielile inutile. Renunță la prietenii care te trag în jos cu energiile lor negative. Redu opțiunile multiple care îți solicită mintea. Simplifică tot ce poți.

7. Stai departe de social media o bună parte din zi. De ceva timp, am dezinstalat Facebook și Messenger de pe telefon. Mă simt nemaipomenit. La început eram parcă în sevraj, voiam să le pun rapid la loc. Este grozav să scapi de notificări (poți face numai asta, dacă vrei să ții totuși aplicațiile) și de gestul de a verifica totul la fiecare trei minute. Îți va crește semnificativ atenția pe ceva important. Vei spori eficiența într-un anume proiect. Vei simți că apreciezi altfel viața reală.

8. Stai ancorat în clipa prezentă. La naiba cu trecutul, îți poate aduce nefericire. La naiba cu viitorul, totul va fi oricum bine. Bucură-te de fiecare clipă și apreciază ceea ce ai: persoană iubită, prieteni, familie, puține lucruri materiale, multă uimire la fenomenele care se petrec în jur. Acum și aici.

9. Fă un duș rece. Nu contează dacă e iarnă sau vară. Părul îl speli cu apă călduță, corpul îl speli cu apă a cărei temperatură o scazi progresiv până realizezi că e practic rece. Te vei simți minunat. Vei scăpa de anxietate și de alte tensiuni interioare. Te vei umple de energie. Vei realiza că mintea îți va merge altfel. Fă un duș rece.

10. Renunță la televizor. Serios. Îți bați joc de creierul tău dacă stai cu orele vizionând emisiuni în care niște neica-nimeni vorbesc despre nimic. Televizorul e pierdere de timp prețios, pe care nu ți-l dă nimeni înapoi. Dacă TV-ul tău e smart, poți pune Netflix pe el, une găsești o mulțime de seriale, filme, documentare de calitate.

11. Citește în fiecare zi, cât de mult poți. Ia o carte cu tine oriunde, la metrou, la o cafenea, la job. Îți dai seama că reții puțin din ce citești, dar în realitate totul trece prin subconștient, generează noi idei, construiește conexiuni, te dezvoltă. În plus, cititul e o formă de meditație. Recurge seara la un roman de ficțiune, mintea se liniștește mai bine așa, vei dormi mai eficient.

12. Pune preț pe somn, opt ore pe zi sunt sfinte. Aruncă telefonul (trece-l pe dnd sau flight mode sau lasă-l în bucătărie – alarma o poți seta pe un mic ceas clasic), retrage-te într-o cameră întunecată (elimină luminițele de la diverse aparate), citește un text fictiv sub lumina lămpii, evită alimentele și apa înainte de culcare (dacă bei apă multă, rinichii se perfuzează mai bine când stai la orizontală, vei umple vezica și te vei trezi noaptea să mergi la baie). Când caloriferul este încins, plasează boluri sau recipiente speciale cu apă pe el, ca să crești umiditatea în cameră, altfel îți vei simți toate mucoasele uscate. Sau poți cumpăra un umidificator.

13. Ieși din zona ta de confort. Altfel nu vei evolua niciodată. Dacă o iubești, spune-i. Dacă vrei jobul respectiv, luptă pentru el. Dacă vrei o colaborare, trimite o mie de emailuri. Încearcă, explorează, fă ceva nou. Învață un lucru, chiar dacă pare mărunt. Ai curaj. Nu contează cât greșești, cât ești respins, cât ești judecat. La naiba, o singură viață ai.

14. Spune un lucru pozitiv când ajungi seara acasă. Da, ți se vor întâmpla multe chestii negative în trafic, la un ghișeu, la birou. Dar și multe pozitive. Când ajungi acasă, povestește ceva frumos celorlalți. La naiba cu relele! Vei seta energii pozitive și vei vedea cum ceilalți se vor plia pe starea impusă de tine. Citește și materialul dedicat: Spune un lucru frumos când ajungi seara acasă

15. Mai puține scuze. Mă doare aia și ailaltă, sunt obosit, nu am energie, mi-e teamă, nu am chef. Pentru ceilalți, vei fi un ghimpe în pulpa degetului. Renunță la toate scuzele și începe să faci lucruri, să ieși din zona de confort, să-ți recâștigi forma și ritmul, să-i uimești pe cei de lângă tine cu optimismul tău. Nimeni nu vrea prieteni care se plâng tot timpul”, potrivit drvasiradulescu.ro.