După moartea Elisabetei a II-a, chiar după înmormântarea acesteia, cea mai longevivă regină din lume a fost testată pozitiv la Covid.
Este vorba de Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, care după diagnosticul primit în data de 21 septembrie 2022, și-a anulat toate programările pentru săptămâna în curs.
În vârstă de 82 de ani, monarhul a fost printre cei 2.000 de invitați care au participat duminică, 18 septembrie 2022, la recepția oficială și luni, 19 septembrie 2022, la înmormântarea de stat a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
După moartea monarhului britanic, fiind de 50 de ani în funcție, Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a devenit cel mai longeviv șef de stat din Europa.
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei și Regina Elisabeta a II-a erau verișoare de gradul trei, după Regina Victoria.
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a fost prima Regină din lume, care s-a vaccinat împotriva Covid, dar a fost testată pozitiv în februarie anul acesta, când a prezentat simptome ușoare.
Regina Margrethe se va recupera la Palatul Fredensborg, la nord de Copenhaga, potrivit unei declarații date pe site-ul palatului de un purtător de cuvânt, potrivit ziare.com
Pe scurt, despre Regina Margrethe a II-a a Danemarcei
S-a născut în data de 16 aprilie 1940 la Palatul Amalienborg, Copenhaga și a fost primul copil al prințului moștenitor Frederik al IX-lea al Danemarcei ȘI A Prințesei Ingrid.
Tatăl ei era fiul cel mare al regelui în funcțiune, Christian al X-lea, iar mama era singura fiică a prințului moștenitor Gustaf Adolf, mai târziu regele Gustaf al VI-lea al Suediei și a prințesei moștenitoare Margaret, o nepoată a Reginei Victoria.
Nașterea Regina Margrethe a avut loc la doar o săptămână după invazia nazistă a Danemarcei (9 aprilie 1940).
Regina Margrethe a fost botezată în data de 14 mai 1940 la biserica Holmen din Copenhaga, nașii prințesei fiind:
- Regele Christian al X-lea (bunicul patern),
- Prințul Knud al Danemarcei (unchiul patern)
- Prințul Axel al Danemarcei (văr primar patern)
- Regele Gustaf al V-lea al Suediei (străbunicul matern)
- Prinșul Moștenitor Gustaf Adolf al Suediei (bunicul matern)
- Prințul Gustaf Adolf al Suediei (unchiul matern)
- Ducele de Connaught (tatăl bunicii materne)
Actuala regină a Danemarcei a fost numită:
- Margareta-după bunica maternă, Prințesa Moștenitoare Margaret a Suediei
- Alexandrine-după bunica paternă, Regina Alexandrine
- Ingrid-după mama ei, Prințesa Moștenitoare Ingrid
Prințesa a primit și numele islandez Þórhildur (Thorhildur), ca un tribut adus oamenilor din Islanda, deoarece regele Christian al X-lea a fost și rege al Islandei.
Margareta are două surori mai mici:
- Prințesa Benedikte a Danemarcei (născută în anul 1944), care trăiește în Germania
- Regina Anne-Marie a Greciei (n născută în anul 1946), care trăiește la Londra.
În data de 20 aprilie 1947, regele Christian al X-lea a murit și tatăl Margaretei a urcat pe tron sub numele de regele Frederic al IX-lea.
Regele Frederic al IX-lea a murit în anul 1972 și a fost succedat la tron de prințesa Margareta în data de 14.01.1972, care a devenit primul suveran danez de sex feminin sub noua Lege a Succesiunii.
Prințesa Margareta a fost proclamată regină de la balconul Palatului Christiansborg la 15 ianuarie 1972 de către prim-ministrul Jens Otto Krag, potrivit Wikipedia.org