Regina Elisabeta a II-a a trecut prin momente grele în anul 2020! A primit lovituri extreme, dar au fost și tensiuni în Familia Regală, în acest an.
Momente grele pentru Regina Elisabeta
Regina Elisabeta a II-a nu a fost deloc ocolită de tensiuni și vești rele! Familia Regală a Marii Britanii a fost cutremurată serios în anul ce urmează sa se încheie. Când vine vorba despre un titlu regal, mulți se gândesc doar la lapte și miere, dar de fapt viața membrilor cu un astfel de statul, într-un anume procent, nu este deloc una fericită.
Cel mai important moment petrecut în 2020 a fost decizia de a renunța la statutul regal al ducilor de Sussex, iar, mai apoi, Prințul Charles a aflat că s-a infectat cu virusul ucigaș din China.
Suverana Marii Britanii le-a transmis mesaje poporului, în încercarea de a liniști apele, după ce Boris Johnson a fost acuzat de britanici că nu a gestionat pandemia de coronavirus așa cum a trebuit.
„Ar trebui să ne consolăm cu gândul că mai avem multe de îndurat, dar vor veni zile mai bune: vom fi din nou din nou cu prietenii noștri, vom fi din nou cu familiile noastre, ne vom întâlni din nou.“
Britanicii nu s-a oprit aici, iar ulterior criticile lor s-au îndreptat către Prințul Charles după ce acesta a apărut în sezonul al patrulea din serialul The Crown. Câinele acesteia, care a trăit de mic în Familia Regală a Marii Britanii, iar suverana l-a iubit extrem de tare, a murit tot în această perioadă.
Cum veștile proaste s-au ținut lanț de Familia Regală, în vara anului 2020 un asistent de catering de la Palatul Buckingham ar fi furat medalii și fotografii din reședința Reginei. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a susținut la Curtea Magistraților din Westminster, vinovăția pentru trei acuzații de furt. Un total de 37 de articole din bunurile Majestății Sale au fost aferite spre vânzare.
După aproape 70 de ani, Regina renunță la tron
Continuând să-și îndeplinească rolul în ciuda vârstei înaintate, Regina Elisabeta a II-a și-a păstrat angajamentul față de popor aproape 70 de ani. Pentru a o ajuta, Prințul Charles și Prințul William și-au asumat și ei diverse atribuții. Regina, și-a anunțat recent dorința de a abdica. Charles urmează să vină în locul suveranei pe tron, în curând.
„Regina, având în vedere vârsta ei, poate continua să facă această treabă în principal pentru că are un personal de familie foarte puternic. O parte din munca sa de birou este acum făcută de prințul Charles. Regența va ajunge mai devreme sau mai târziu la Charles. Rolul prințului Charles s-a mutat la fiul său, William și la soția acestuia. Dar Regina Elisabeta va face orice altceva. Aceastaă mutare îi permite să continue să facă tot ceea ce făcea și până acum, dimineața, după-amiaza și seara”, a declarat Luisa Ciuni, comentator regal, potrivit Playtech.