Lifestyle

Regele Charles a devenit ținta ouălor. La acest nou incident, atacatorul n-a mai fost iertat ci arestat

Regele Charles a devenit ținta ouălor. La acest nou incident, atacatorul n-a mai fost iertat ci arestat

Al doilea incident în care Regele Charles e atacat cu ouă de supușii din Regat. Un bărbat de aproximativ 20 de ani a fost arestat ieri după ce a aruncat un ou în regele Charles. Gărzile au intervenit rapid.

Potrivit PA Media, care a citat poliția locală, incidentul s-a petrecut în timp ce suveranul Marii Britanii se plimba.

Tânărul agresiv a fost arestat de data aceasta pentru suspiciunea de comitere a unui act de agresiune. El a aruncat cu oul în fiul regretatei regine Elisabeta a II-a în timp ce acesta se afla într-o vizită în Luton, un oraş situat la nord-vest de Londra. Despre acest episod Biroul de presă de la Palatul Buckingham nu a făcut până în acest moment nici o declarație.

Agresorul de luna trecută a fost eliberat, dar nu are voie să iasă cu ouă pe stradă

Cu doar o lună în urmă, poliția britanică a reținut un alt bărbat după ce și acesta a aruncat cu ouă atât în regele Charles cât și în regina-consoartă Camilla. Momentul neplăcut a avut loc când cei doi se aflau în vizită oficială în nordul Angliei. Patrick Thelwell a declarat pentru The Mirror că a fost ţinut în arest câteva ore, apoi eliberat cu o condiţie: nu mai are voie să se mai apropie de rege şi nici să mai transporte ouă în public.

Totuși, acesta va avea voie să cumpere ouă doar când se află la cumpărături. Studentul care a aruncat cu ouă este un fost candidat al Partidului Verde, şi membru al grupului ecologist Extinction Rebellion. ”Oamenii m-au tras de păr, au scuipat în direcţia mea”, a mai spus el pentru The Mirror, afirmând că a primit şi ameninţări cu moartea.

Și regina a fost atacată cu ouă

În 2002, în timp regina Elisabeta a II-a se afla într-o vizită la Nottingham, în centrul Angliei, automobilul regal al suveranei a fost atacat de protestatari anti-britanici tot cu ouă. Aceleași alimente au fost aruncate și în 1995 spre prinţul Charles în timpul unei plimbări în centrul oraşului irlandez Dublin.