Anul care se încheie va rămâne consemnat drept unul dintre cele mai pline de evenimente din politica Marii Britanii, dar şi din istoria familiei regale britanice, marcat de decesul reginei Elisabeta a II-a la câteva luni după ce şi-a celebrat domnia record de şapte decenii, dar 2023 s-ar putea dovedi la fel de memorabil.
Regatul Unit şi-a pierdut Regina şi încearcă să-şi revină după un an de haos politic
În februarie, Regina Elisabeta a II-a, care a doborât aproape toate recordurile pentru un monarh aparţinând unei dinastii cu o istorie de peste 1.000 de ani începând de la cucerirea normandă, a împlinit 70 de ani de domnie, aniversare marcată prin patru zile de festivităţi naţionale desfăşurate la începutul verii.
Existau însă deja semnale care sugerau o deteriorare a stării de sănătate a suveranei. Apariţiile sale publice au devenit rare, iar regina a participat la doar două dintre evenimentele din cadrul Jubileului de Platină.
Pe 8 septembrie, la doar două zile după ce a fost imortalizată cu prilejul învestirii celui de-al 15-lea prim-ministru din timpul domniei sale, Elisabeta a II-a, singurul monarh pe care cei mai mulţi dintre britanici l-au cunoscut – şi care pentru restul lumii era pur şi simplu ”Regina” – s-a stins din viaţă la reşedinţa din Scoţia. Cauza morţii a fost bătrâneţea, potrivit certificatului de deces.
Semnificaţia domniei Elisabetei a II-a
În epoca contemporană, Elisabeta a II-a nu a avut rival – a fost un lider care s-a întâlnit cu aproape toate personalităţile globale de după Al Doilea Război Mondial, iar longevitatea sa ca şefă a unui stat mare a fost depăşită doar de Ludovic al XIV-lea al Franţei, care a murit în 1715.
A marcat sfârşitul unei ere nu doar pentru naţiunea britanică, ci şi pentru familia regală. Fiul ei a devenit în mod automat rege, sub numele Regele Charles al III-lea, şi, în acord cu una dintre ultimele dorinţe ale reginei Elisabeta a II-a, cea de-a doua soţie a acestuia a devenit regină consoartă.
Una dintre primele măsuri luate de noul monarh, cel de-al 41-lea după Wilhelm Cuceritorul, a fost să acorde fiului cel mai mare şi moştenitorul tronului, William, şi soţiei lui, Kate, titlurile de prinţ şi prinţesă de Wales, titulatură deţinută anterior de regretata prinţesă Diana.
Succesul Elisabetei a constat în a conduce monarhia către modernitate, gestionând numeroasele crize care s-au abătut asupra familiei ei. Acum însă, când familia regală priveşte către un viitor fără Elisabeta, se ivesc câţiva nori întunecaţi la orizont.
Regatul Unit încearcă să-şi revină după un an de haos politic
Revenind la haos politic, înainte de decesul Reginei Elisabeta s-a înregistrat demisia lui Boris Johnson şi numirea ministrul său de externe, Liz Truss.
Regatul Unit încearcă să-şi recapete stabilitatea după un an de haos politic şi economic în care trei prim-miniştri s-au perindat pe la Downing Street, o furtună financiară a făcut să crească datoria britanică peste cea a Greciei şi efectele Brexitului au început să se materializeze.
Boris Johnson, arhitectul planului de ieşire din Uniunea Europeană, a fost forţat să demisioneze din cauza scandalului petrecerilor ilegale din timpul pandemiei de coronavirus şi a fost înlocuit de ministrul său de externe, Liz Truss, care cu reducerea agresivă a impozitelor pentru companii şi a taxei de timbru la achiziţionarea unei locuinţe a provocat o gaură de zeci de milioane de euro şi a dezlănţuit panica pe pieţe.
Succesorul ei şi actualul şef al guvernului, Rishi Sunak, a anunţat majorări de taxe şi tăieri de cheltuieli pentru a reduce datoria şi a reconstrui pe baze mai sigure finanţele ţării, deşi planurile sale au un cost politic ridicat şi sondajele pun sub semnul întrebării dacă se va putea menţine la putere şi după următoarele alegeri din 2024.
Viitorul economic pare sumbru pentru Londra. Banca Angliei a avertizat că Regatul Unit va intra într-o recesiune tehnică lungă în lunile următoare, în timp ce OCDE prezice că economia britanică se va afla în cea mai proastă stare din categoria ţărilor dezvoltate în următorii doi ani, cu excepţia Rusiei.
Guvernul lui Truss, 44 de zile de vârtej
Truss aştepta de un deceniu să ajungă la putere pentru a aplica reţetele liberale pe care în 2012 şi le-a imaginat, alături de alte vedete în ascensiune ale aripii de dreapta a „Tories”, în manifestul „Britannia Unchained” (Britania dezlănţuită).
Căderea bruscă a lui Johnson a precipitat sosirea lui Truss într-un moment în care Regatul Unit începea să digere frânarea comercială puternică provocată de Brexit şi se confrunta cu facturile uriaşe ale măsurilor de ajutorare a lucrătorilor şi companiilor din timpul pandemiei de coronavirus.
Noua conjunctură nu i-a schimbat planurile lui Truss. În câteva zile, a concediat înalţi oficiali care în ochii ei apărau ortodoxia economică şi s-a înconjurat de un grup important de consilieri proveniţi din think tank-urile neoliberale.
„A lăsat impresia că dă prioritate ideologiei în detrimentul evidenţei”, a spus Hannah White, directoare până în octombrie a influentului centru Institute for Government.
Împreună cu Kwasi Kwarteng, ministrul ei de finanţe, Truss a conceput un „minibuget” care a făcut să explodeze datoria publică la 72 de miliarde de lire sterline (84 miliarde de euro) şi a dezlănţuit o furtună care a debarcat-o de la putere în doar 44 de zile, mandatul ei devenind cel mai scurt din istoria democraţiei britanice.
Sunak, o nouă schimbare de direcţie
După o nouă schimbare de guvern, a doua în câteva luni, Sunak a recuperat foaia de parcurs pe care el însuşi şi-o stabilise în timpul pandemiei de coronavirus, în calitate de ministru al economiei, ale cărui priorităţi variază de la corectarea greşelilor lui Truss şi până la restabilirea unei imagini de solvabilitate pentru Regatul Unit.
„Reputaţia noastră internaţională a fost afectată”, a avertizat guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, în ultima sa apariţie în Parlament. „Va dura mai mult pentru a reconstrui această reputaţie decât pentru a corecta costul datoriei”, a adăugat el.
Pe lângă vicisitudinile de ordin economic, Sunak se confruntă şi cu un scenariu politic dificil. Agitaţia financiară provocată de Truss, alături de discreditarea acumulată de Johnson în ultimele sale luni ca şef al guvernului, complică perspectivele ca un conservator să deţină puterea dincolo de următorii doi ani.
Percepţia că laburiştii pot câştiga alegerile a crescut constant de la jumătatea anului 2021, deşi chiar şi după „Partygate” (scandalul petrecerilor), Tories erau încă favoriţi. Abia după „minibugetul” dezastruos, această opinie s-a schimbat dramatic”, spune Beth Mann, analist la firma de sondaje YouGov.
