Social

Reducerile înșelătoare de prețuri în atenția ANPC. Măsuri bombă împotriva comercianților

Reducerile înșelătoare de prețuri în atenția ANPC. Măsuri bombă împotriva comercianților

Perioada reducerilor este așteptată de consumatorii din toată lumea, comercianții organizând adevarate sesiuni de shopping. 

Vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea de „soldare /soldări/solduri” şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul.

Care sunt condițiile legale pentru aplicarea reducerilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a propus Guvernului un act normativ prin care magazinele vor fi obligate să afișeze la reducerile de preț care a fost cel mai scăzut preț din ultimele 30 de zile înainte de ofertă.

Scopul propunerilor este să ofere clienților o armă împotriva ofertelor înșelătoare.

Proiectul guvernamental prevede introducerea în lege a următorului articol:

„Orice notificare de reducere a prețului indică prețul anterior aplicat de comerciant pentru o perioadă determinată, înainte de aplicarea reducerii de preț. Prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 30 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.

În cazul bunurilor susceptibile a se deteriora sau a se perima rapid (în special alimentele, n.red), prețul anterior reprezintă cel mai scăzut preț practicat de comerciant în perioada ultimelor 10 de zile înainte de data aplicării reducerii de preț.

În cazul ȋn care produsul a fost prezent pe piață mai puțin de 30 de zile, prețul anterior reprezintă cel mai mic preț practicat de comerciant de la data punerii produsului pe piata, înainte de data aplicării reducerii de preț.

Dacă reducerea de preț este majorată treptat în perioada ultimelor 30 de zile, prețul anterior este considerat prețul fără reducere înainte de prima aplicare a reducerii de preț”

Magazinele care nu respectă acestă prevedere vor fi sancționate cu amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei.

Prezenta reglementare trebuie să intre în vigoare la data de 28 noiembrie 2021 și ar urma să se aplice efectiv începând cu data de 28 mai 2022, potrivit stiripesurse.ro