Actual

Recuperare istorică! Băile Sărate de la Ocna Mureș s-au redeschis pentru publicul larg

baile-sarate2.v1https://ziarulunirea.ro/
Foto: ziarulunirea.ro

După mai mulți ani de lucrări și o investiție de aproximativ 7 milioane de euro, Băile Sărate de la Ocna Mureș, județul Alba, s-au redeschis pentru publicul larg.

Complexul balnear este acum unul modern, dotat la standarde europene, ce cuprinde bazine cu apă dulce și apă sărată, dar și spații de tratament cu aparatură medicală ultramodernă.

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, speră ca prin noua bază de agrement zona să redevină atractivă pentru turiști.

Sâmbătă, la inaugurare, a fost mare înghesuială.

Dornici să se relaxeze în bazinele băilor sărate de la Ocna Mureș, cea mai nouă stațiune din România, turiștii au stat la coadă ca să poată intra. Unii au venit chiar și cu două ore mai devreme ca să fie primii.

Nici nu vă dați seama ce avere aveți!

”Sperăm să devenim ce am fost în perioada interbelică. Noi, Ocna Mureșul, brand Ocna Mureș în perioada interbelică, în anul 1926 am fost a treia stațiune din țară, ca și număr de turiști. La vremea respectivă am avut 63.000 de turiști anual, turiștii venind și din Germania și din Ungaria, chiar și din Anglia și se spunea atunci că veneau persoane în cărucior și plecau pe picioarele lor. Un medic a spus ”nici nu vă dați seama ce avere aveți”. Investiția este 6.700.000 euro, dacă ne referim la investiția de bază, deci construcție și tot ce înseamnă instalații, plus încă 1.000.000 euro, dotări însemnând aparatură medicală și tot ce este necesar pentru a funcționa această bază de tratament și agreement”, a spus primarul Silviu Vințeler.

Ieftin și bun

Complexul Balnear Băile Sărate Ocna Mureș va funcționa zilnic între orele 9:00 și 22:00. Un bilet pentru o zi costă 60 de lei în timpul săptămânii și 70 de lei în weekend.

Cu o tradiție de peste 100 de ani, băile sărate vor transforma mica localitate într-o perlă a Transilvaniei, speră autoritățile. Cum zona se va dezvolta, autoritățile vor să construiască un hotel în apropiere.

Ce se pune la bătaie

Baza de tratament are o suprafață totală de 6.400 de metri pătrați și cuprinde facilități precum: bazine interioare și exterioare cu apă sărată și dulce, zonă de fitness, restaurant, sală de tratament cu nămol, spații pentru proceduri de fizioterapie, recuperare medicală cu un vârf de până la 700 de proceduri pe zi, vara.

Complexul beneficiază de mai multe cabinete medicale și de vestiare pentru medici și asistente. La bazinul mic de saramură, salinitatea va fi aproape de saturație și o temperatură mai mare, iar pentru cei care vor veni la tratament există și cameră cu băi galvanice, impachetări cu parafină și cu nămol.

Atracția principală sunt cele două bazine mari, unul cu apă dulce, unul cu apă sărată și o temperatură a apei între 28 și 30 de grade. Bazinele sunt impresionante, cel cu apă dulce având o suprafață de 25 pe 25 de metri, iar cel cu apă sărată de 15 pe 25 de metri.