Joe Biden e siderat de decizia șefului Rusiei, Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin a dat interdicție vineri de a intra în țara lui unui număr de 200 de americani, printre care și doi frați și o soră de-a președintelui Americii, Joe Biden, James Brian Biden, Francis William Biden și Valerie Biden Owens.
De asemenea, Putin a spus că nu are voie să pună piciorul în Rusia nici purtătoarea de cuvânt a lui Biden, Karine Jean-Pierre. De pe lista celor care nu vor intra în Rusia face parte și senatorul independent de Vermont Bernie Sanders, pentru că a îndrăznit să critice puternic ofensiva rusă din Ucraina lansată la 24 februarie, dar și alte personalităţi politice şi membri ai administraţiei preşedintelui Biden.
„Ca răspuns la sancţiunile tot mai numeroase ale administraţiei lui Joe Biden…”
Care e motivul? Ministerul rus al Afacerilor Externe a explicat printr-un comunicat, citat de AFP că decizia a fost luată „ca răspuns la sancţiunile tot mai numeroase ale administraţiei lui Joe Biden, nu numai împotriva oficialilor ruşi (…), ci şi a tuturor celor care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt pe placul Washingtonului”.
În comunicat se mai arată că Moscova e neagră de supărare pe aceste persoane pe care le acuză că sunt „implicate în promovarea unei campanii rusofobe şi de sprijinire a regimului de la Kiev”, conform comunicatului.
Nici soția și fiica lui Joe Biden nu au voie să pună piciorul în țara lui Putin
În vara acestui an, Washingtonul l-a sancționat pe însuși Vladimir Putin, dar și pe membrii ai familiei lui, inclusiv pe cele două fiice ale sale. Liderul de la Kremlin, care nu uită și nu iartă, i-a dat interdicție și lui Biden să intre în Rusia, dar și soției președintelui Americii și fiicei lor. Putin vorbește foarte rar despre cele două fiice, Maria și Katerina pe care le are din căsătoria cu fosta stewardesă Ludmila Putina, de care a divorțat în anul 2013.
Dar în anul 2015, acesta a declarat la o conferință de presă că fetele lui nu au plecat din țară, așa cum au fost zvonuri: „Trăiesc în Rusia. Au fost educate doar în Rusia. Sunt mândru de ele; continuă să sudieze și să muncească. Fetele mele vorbesc fluent trei limbi europene. Nu discut niciodată despre familia mea cu nimeni. Ele nu au fost niciodată copii-vedetă, nu le-a plăcut să fie în centrul atenției. Își văd de viața lor”.