Încă o dată, străzile din nordul Israelului sunt în ruine și în flăcări. 12 rachete ar fi fost lansate din Liban asupra orașului Keryat Shmona de către aripa militară a Hamas. S-au înregistrat doi răniți. Camerele de supraveghere ale unui magazin au surprins explozia în timp real.
În ultimele săptămâni, în nordul Israelului au avut loc multiple schimburi de focuri între luptătorii Hezbollah și armata israeliană. Israelul a precizat că va răspunde atacurilor. Nu doar verbal, ci și prin acțiuni. Doar dacă Hezbollah își intensifică activitățile de-a lungul frontierei de nord.
„Politica este clară: vom reacționa la orice tentativă de atac și vom distruge orice echipă care va încerca să se infiltreze sau să deschidă focul asupra teritoriului israelian”, a declarat Daniel Hagari, purtător de cuvânt IDF, conform Observator .