Actual

Războiul președinților. Donald Trump, atacat de fostul șef de stat al Statelor Unite

Războiul președinților. Donald Trump a fost atacat de William Jefferson „Bill” Clinton, cunoscut mai ales ca Bill Clinton, cel de-al patruzeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americi.

Clinton spune , într-un discurs, că Donald Trump nu este capabil să conducă America, iar abordarea lui este divertismentul, dar ”într-o adevărată criză, aceasta se prăbuşeşte ca un castel de cărţi”.

În cea de-a doua zi a Convenţiei Naţionale Democrate, cel care a condus Statelor Unite două mandate complete de 4 ani între 1993 și 2001 l-a susţinut pe colegul său democrat Joe Biden, descriindu-l ca fiind un ”preşedinte de serviciu, un tip cu picioarele pe pământ, care îşi face treaba”.

Pe de altă parte, el l-a criticat pe preşedintele Trump pentru timpul petrecut de acesta în faţa televizorului şi ironizarea adversarilor pe reţelele de socializare.

„Dacă doriţi un preşedinte pentru care locul de muncă înseamnă să petreacă zilnic ore în faţa televizorului şi să poarte discuţii cu oamenii pe reţelele de socializare, el este omul vostru’”, a mai precizat Bill Clinton, referindu-se la actualul preşedinte al SUA, informează Agerpres.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *