Daniel Dines, supranumit „Regele Boților” este cel mai bogat român, iar viața lui este o adevărată telenovelă.
În urmă cu câțiva ani, Daniel Dines a lucrat alături de celebrul Bill Gates, iar anul trecut a apărut pe coperta revistei „Forbes”.
El este și fondatorul „Unicornul românesc” UiPath. Pe cât de mult câștigă din afacerile sale, pe atât este de darnic. Născut în Onești, în vârstă de aproape 48 de ani, Dines a donat un milion de dolari pentru refacerea Catedralei Notre-Dame, după incendiul devastator. Averea sa este estimată la aproximativ 100 de miliarde de dolari.
Numai că, bogăția nu-i ține de cald atunci când vine vorba despre viața sentimentală.
Relația cu Alexandra, soția sa mai tânără cu 16 ani decât el, nu merge foarte bine, iar asta s-a văzut în ultimii ani. Dacă la începutul relației era o poveste de iubire ma ceva ca-n filme, apoi cele trei tentative de divorț și-au pus amprenta.
Frumoasa parteneră de viață a ”Regelui Boților” a intentat proces de divorț pentru a treia oară.
Primul proces de divorț
Anul 2013 a fost unul controversat. Dacă „Unicornul românesc” a înregistrat un success uriaș, pe plan sentimental a fost dezastru.
Daniel Dines s-a despărțit de soția sa, Simona Ileana Comănescu, iar timp de câteva luni a fost un bărbat lipsit de obligații. Atunci a cunoscut-o pe Alexandra, cu 16 ani mai tânără, de care s-a îndrăgostit fulgerător. Daniel Dines a cerut-o în căsătorie pe Alexandra, aceasta a acceptat, fericiții îndrăgostiți s-au mutat împreună, iar cei doi au devenit soț și soție, în 2014, la primăria din comuna Ogra, județul Mureș.
După numai doi ani, în 2016, Alexandra a depus actele pentru primul proces de divorț. Totuși, există happy-end și în astfel de situații, fiindcă instanța de judecată a luat act de faptul că soția lui Dines, reconsiderându-și prioritățile, a renunțat la proces.
”În baza art.107 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, constatând că în dosarul nr. 22554/300/2016, la data de 07.09.2016 s-a luat act de renunţare la cererea de chemare în judecată, dispune trimiterea prezentului dosar la completul C 11 M.F., complet iniţial învestit. Tip soluție: Amână cauza”, s-a arătat în hotărârea instanței, la momentul respectiv.
Daniel Diner chemat pentru al doilea proces de divorț în fața judecătorilor
După împăcarea din 2016, părea că viața a reintrat pe un făgaș normal în viața cuplului, iar Daniel Dines se putea concentra, în continuare, asupra afacerilor sale de mare succes. Chiar și miliardarul Ion Țiriac ar putea fi invidious pe succesul în afaceri ale lui Daniel Dines.
Numai că, soția miliardarului Dines depune din nou actele de divorț, ajungând – pentru a doua oară – la concluzia că drumurile trebuie să se despartă. La a doua înfățișare programată la tribunal, Alexandra își retrage iarăți cererea de divorț, iar acuzațiile aduse miliardarului sunt date uitării. Frumoasa soție… renunță, din nou, la chemarea în judecată a omului de afaceri, iar judecătorii consemnează decizia ei.
„Tip solutie: Ia act de renunţare la judecată Soluția pe scurt: Ia act de renunţarea la judecată. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București. Pronunțată în şedință publică astăzi, 10.04.2017”, au precizat judecătorii.
Al trei-lea proces de divorț
A doua împăcare dintre Daniel Dines și Alexandra a durat, însă, până la sfârșitul lunii octombrie a anului trecut. Pe data de 31 octombrie, soția miliardarului „recidivează” și depune la Judecătoria Sectorului 1 – pentru a treia oară! – actele de divorț.
Mai mult, pentru ca totul să fie cât mai halucinant, și Daniel Dines apare în calitate de… „reclamant”, semn că a ținut să reacționeze și să-i răspundă Alexandrei cu aceeași „monedă”, considerând că eventualul divorț s-ar concretiza din vina ei, nu a lui.
În procesul „Alexandra versus Daniel Dines”, ambele părți renunță
În data de 2 noiembrie 2020, cei doi se hotărăsc să renunțe la process, își retrag acuzațiile și sunt deciși să continuie mai departe ca soț și soție.
„Ședința din 02.11.2020, ora: 08:30 la completul ”Complet amânări de pronunțare” Tip soluție: Ia act de renunțare la judecată.
Soluția pe scurt: În temeiul art. 924 Cod Procedură Civilă IA ACT DE RENUNȚAREA AMBELOR PĂRȚI (n.red. – sublinierea noastră) la judecarea cererilor de divorț. Admite cererile de restituire a taxei de timbru.
Dispune restituirea către reclamantă-pârâtă a sumei de 150.050 lei, reprezentând 1% din taxa de timbru achitată. Dispune restituirea către pârâtul-reclamant a sumei de 110 lei, reprezentând 1% din taxa de timbru achitată.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.Pronunțata, azi, 02.11.2020, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței”, se arată în hotărârea magistraților.
Se poate spune că steagurile albe au fost ridicate, pentru a treia oară, pe „meterezele” familiei Dines, iar Alexandra și miliardarul Daniel au decis să își mai acorde (încă) o șansă, potrivit gandul.ro