Actual

Răscoala bugetarilor! Funcționarii publici protestează în Capitală

Răscoala bugetarilor! Funcționarii publici protestează în Capitală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) solicită de mai bine de o lună uniformizarea salariilor. Conform revendicărilor acestor angajați, ei sunt singura instituție care ține de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ale cărei remunerații nu sunt aliniate la nivel central. De asemenea, APIA întrebuințează multe fonduri europene, mai ales din PNRR, care oferă microgranturi fermierilor români.

Date fiind nemulțumirile acestor funcționari publici, peste 1.000 de reprezentanți APIA au ieșit astăzi în stradă, în fața Palatului Victoria. Acțiunea de pichetare are loc în urma blocării proiectului de lege 10/2023, conform căruia salariile acestor angajați s-ar fi uniformizat. Dacă proiectul ar fi trecut fără probleme, 4.500 de salariați ar fi primit bani în plus.

Consecințele ar putea fi grave

Federația Națională a Sindicatelor APIA a anunțat că, în cazul în care grila salarială nu este centralizată în viitorul apropiat, manifestațiile vor continua. În momentul de față, Camera Deputaților este for decizional pentru proiectul legislativ al salariilor uniforme. În cazul respingerii pachetului legislativ, sindicaliștii APIA au anunțat că își vor bloca toate activitățile pe durată nedeterminată. Acest lucru este cu atât mai de impact cu cât Agenția în cauză a oferit constant ajutoare fermierilor români, care trec printr-o perioadă de criză în momentul de față.

„APIA este una dintre cele mai performante instituții publice care gestionează fonduri europene, dar singura Agenție din subordinea MADR care nu are salariile aliniate la nivel central. De la înființare până în prezent, APIA a atras pentru fermierii români peste 2 miliarde de euro anual și derulează în momentul de față peste 100 de măsuri în sprijinul acestora”, au declarat sindicaliștii. Declarația lor a fost preluată de Antena 3 CNN.

Ziua protestelor în București

Sindicaliștii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură nu sunt singurii care ies astăzi în stradă pentru a-și apăra drepturile salariale. Funcționarii publici din Ministerul Finanțelor Publice vor creșteri ale remunerației și modernizarea condițiilor de muncă. Președintele SindFISC, Nicolae-Liviu Toader, a declarat următoarele:

„În contextul în care, România se situează între statele cu cele mai slabe colectări din Europa, 26,6% din PIB, cu un deficit de personal reliefat de raportul, 1 angajat din FISC la aproximativ 100 de contribuabili înregistrați, clasa politică pregătește un set de măsuri anti-finanțiști, menite să șubrezească și mai mult mecanismele bugetare.

Noi, cei de la Sindicatul Național Finanțe Publice (SindFISC), milităm pentru o relație corectă cu dumneavoastră care să asigure acestei țări progres și prosperitate, milităm și luptăm pentru o salarizare decentă a membrilor noștri, pentru egalitatea de șanse, pentru condiții normale de lucru și mai ales pentru asumarea instituțională”.

Greva a fost anunțată în urmă cu câteva zile. Membrii de sindicat au oferit asigurări conform cărora activitatea ANAF nu va fi afectată de manifestație.