Actual

Rareș Bogdan, declarația momentului: M-am supărat pe Ludovic

Rareș Bogdan, declarația momentului: M-am supărat pe Ludovic

Rareș Bogdan, europarlamentar, a făcut o serie de dezvăluiri în contextul tensiunilor din PNL, partid aflat în plin zbucium în contextul congresului.

„Sunt trei ani în care războaiele trebuie să înceteze. E anormal și de aceea m-am supărat puțin pe Ludovic, o să-i și spun. Nu e normal să ducă conflictele și am promis cu toții că nu ne atacăm în spațiul public. Nu știu ce l-a apucat, la experiența pe care o are, să facă acest lucru. Eu mă felicit că m-am abținut până spre seară și am fost extrem de calm, mai ales că aveam o sâmbătă perfectă. Am fost la un atelier de pictură, am avut un prânz cu un ambasador”, a transmis Rareș Bogdan, înainte de ședința conducerii Partidului Național Liberal.

Nu e bine să mă duci în zona de război, în zona de război sunt ca un soldat întors de pe front

În legătură cu declarațiile de la care Bogdan a avertizat că s-a abținut, acesta a adăugat: „Se va enerva pentru că… V-am spus, eu sunt un om care cel mai bine e să fiu lăsat să funcționez pe zonă de pace, de investiții, de reforme, să explic oamenilor ceea ce alții nu explică cu atât de multă pasiune despre acest PNRR. Nu e bine să mă duci în zona de război, în zona de război sunt ca un soldat întors de pe front, dornic să construiască apeducte și viaducte, nu mă băga în zona de război că funcționez perfect!”.

Toată susținerea lui Rareș Bogdan se îndreaptă spre premierul Cîțu

„Florin Cîțu hotărăște, el dictează politicile guvernamentale și ceea ce face până acum… a dovedit extrem de clar inclusiv din punct de vedere economic că știe ce face”, a mai spus europarlamentarul. „Conduce o țară care are cea mai mare creștere economică, este un om care negociază de la egal la egal și l-am văzut cu ochii mei în discuțiile cu comisarii europeni și cu președintele Comisiei, este un om care știe ce înseamnă aceste miliarde care vin spre România și trebuie miliarde care trebuie implementate. Sunt investitori grozavi pentru această țară”.