Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat că avem aproape 1,3 milioane de angajați în sistemul privat, plătiți cu salariul minim pe economie, iar aproape 60.000 de persoane care sunt pătite cu salariul minim pe economie în sistemul bugetar, în momentul de față.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan a anunțat că în aproximativ un an de zile va exista o nouă lege a salarizării unitare, afirmând că nu mai este foarte mult de lucru la această lege.
„Pe fond nu mai avem foarte mult de lucru la această lege (a salarizării unitare – n.r.), dar după ce o finalizăm ne trebuie un consens politic, evident, în coaliția de guvernare și ulterior să începem negocierile cu fiecare categorie socio-profesională. După aceea să trimitem proiectul de lege la Parlament, acolo, evident, vor avea loc dezbateri pentru că nu suntem deținătorii adevărului absolut și într-un final să iasă această lege”, a spus Raluca Turcan, luni seara, la Realitatea Plus.
Noua lege poate fi gata într-un an de zile
După cum a spus Raluca Turcan, noua lege poate fi gata într-un an de zile.
„Eu cred că într-un an de zile am putea avea o nouă lege a salarizării unitare și care să fie, într-adevăr, unitară”, a spus Raluca Turcan.
„Excepția a devenit regula în sistemul de salarizare unitar. Gândiți-vă că Legea 153/2019 a plecat de la premisa de a fi una cât de cât în regulă. S-a creat o grilă de creștere pentru salariile de bază și o grilă de creștere pentru sporuri, multe dintre ele fiind plafonate într-un procent de 30 la sută din plafonul ordonatorului de credit. Dar pe acest principiu relativ corect au apărut excepții și unele categorii socio-profesionale au devansat toate etapele de creștere, atât pentru salariile de bază, cât și pentru sporuri”, a mai spus Turcan.
Raluca Turcan, ministrul Muncii, susține că în momentul de față avem aproape 60.000 de persoane care sunt plătite cu salariul minim pe economie în sistemul bugetar, iar în sistemul privat avem aproximativ 1,3 milioane de angajați plătiți cu salariul minim pe economie.
„O categorie beneficiară de excepție pentru care sporurile au ajuns să fie chiar 85 la sută în plus față de salariul de bază o reprezintă sistemul de sănătate și anume medicii. Și sunt medici care cu sporuri cu tot ajung să aibă 85 la sută în plus față de salariul pe care l-ar avea fără sporul de condiții foarte periculoase, foarte dificile. Or medicii au fost eroi în această etapă. Gândiți-vă, cum ar fi să vină un decident și să spună: hai, nu ne interesează”, spune Raluca Turcan, potrivit Libertatea.