Companiile din România au înregistrat 309.000 de noi locuri de muncă în primele zece luni ale anului, cu aproape 10.000 mai multe decât tot anul trecut, a scris Raluca Turcan, miercuri, pe Facebook.
„Deci locuri de muncă există în România, iar acest rezultat se datorează în mare parte și măsurilor luate de la începutul pandemiei, pentru susținerea pieței muncii. În toată perioada crizei sanitare au fost alocați 7,72 miliarde lei pentru a ajuta companiile și în acest fel am protejat 1,4 milioane de locuri de muncă.
În același timp, am reluat în toată țara organizarea burselor de locuri de muncă, pentru a ajuta companiile să ajungă mai ușor la oamenii care au nevoie de locuri de muncă, am majorat considerabil stimulentul pentru părinții care se întorc la muncă în primele 6 luni de viață ale copilului (de la 650 de lei la 1.500 de lei), completăm veniturile persoanelor vulnerabile care se angajează, prin acordarea ajutorului social încă 6 luni după angajare, și face verificări pentru prevenirea muncii la negru.
Toate aceste măsuri au contribuit la crearea de noi locuri de muncă, însă acum cea mai mare provocare pentru piața muncii o reprezintă numărul insuficient de angajați, fără de care companiile nu își pot desfășura în mod corespunzător activitatea”, a precizat Turcan.Majorarea numărului de avize acordate muncitorilor străini
Pentru a sprijini angajatorii să acopere această a lipsă a forței de muncă, Guvernul va majora anul viitor numărul de avize acordate muncitorilor străini la 100.000 de lucrători. Acest lucru nu înseamnă că 100.000 de lucrători vor veni în România, ci se dă posibilitatea tuturor angajatorilor din țară să apeleze la resursă umană din străinătate, dacă nu găsesc angajați români, astfel încât afacerile lor să nu intre în blocaj.
Amintesc că, în acest an, contingentul de 25.000 angajați stabilit inițial a fost dublat la un număr de 50.000 de muncitori tocmai pentru a suplini lipsa de angajați cu care se confruntă companiile.
O altă problemă care ne preocupă este legată de calificarea și profesionalizarea forței de muncă din România, mai ales în contextul schimbărilor de pe piața muncii, ca urmare a digitalizării și a apariției de noi tehnologii. România are o rată redusă de implicare a angajaților în cursuri de pregătire, mult sub media europeană. Prin urmare, acționăm pentru a îmbunătăți cursurile de calificare organizate de agențiile de ocupare și în același timp actualizăm Codul Ocupațiilor din România, pentru ca toate meseriile cerute de angajatori să aibă calificări standardizate, a subliniat ministrul interimar al Muncii.