Actual

Raluca Turcan intervine: ‘Premierul trebuie respectat. Coaliția trebuie să-și pună picioarele în apă rece’

Raluca Turcan intervine: ‘Premierul trebuie respectat. Coaliția trebuie să-și pună picioarele în apă rece’

Raluca Turcan intervine în scandalul momentului. Ministrul Muncii a declarat astăzi, la Parlament, că premierul trebuie respectat, iar coaliția ar trebui să-și pună picioarele în apă rece și să prezinte rezultate măsurilor pe care le-au luat miniștrii.

„Atât timp cât avem un premier în funcție, acesta trebuie să fie respectat și are tot dreptul să-și asume prerogativele de premier. Coaliția trebuie să își pună picioarele în apă rece și ar trebui să începem să prezentăm în spațiul public rezultatele multor măsuri pe care miniștri le iau în ministerele pe care le conduc și cred că oamenii așteaptă de la noi mult mai multă responsabilitate, seriozitate și până la urmă determinarea de a duce la bun sfârșit un program de guvernare”, a spus Raluca Turcan.

Turcan: Ar trebui să aibă grijă la cuvintele pe care le folosesc

În ceea ce privește documentul apărut în spațiul public privind înființarea unui grup de lucru în cadrul MS, Raluca Turcan a atras atenția că „acest ping-pong de declarații între un fost ministru către un premier în funcție dăunează foarte grav. Nu cred că dăunează atât persoanelor care ocupă funcții, ci dăunează persoanelor care privesc spre această coaliție care are o treabă de făcut și anume mari reforme, servicii publice de calitate, nu cuvinte grele aruncate de la unul la altul”, a transmis Turcan.

„Aș face în același timp și un apel. Toți cei care emit opinii în legătură cu ceea ce se întâmplă în coaliție ar trebui să aibă grijă la cuvintele pe care le folosesc”, a conchis ministrul Muncii.