Actual

Raluca Turcan anunță modificarea Constituției și reformarea CCR

Raluca Turcan anunță modificarea Constituției și reformarea CCR

Raluca Turcan anunță modificarea Constituției și reformarea CCR, punând accent pe separea factorului politic din interiorul unei instituții de o importanță vitală, precum Curtea Constituțională. Aceasta a precizat că, în aceeași ordine de idei, „Curtea Constituțională nu este instrumentul unui partid politic”.

Vicepremierul României, Raluca Turcan, vede în acest moment Curtea Constituțională precum o „unealtă” a PSD-ului, menită să boicoteze orice încercare de limitare a măsurilor abuzive luate de către Partidul Social Democrat, fiind necesară atât o reformă în cadrul instituției, cât și o modificare a Constituției:

„Eu am o viziune, nu ştiu dacă va putea fi pusă în practică, dar, din experienţa mea de până acum, consider că aceasta ar fi soluţia: să ajungem la un rezultat bun pentru Parlament, să reuşim constituirea unei majorităţi în jurul PNL, confortabile, să ajungem la modificarea Constituţiei şi să reformăm CCR-ul. Pentru că, totuşi, Curtea Constituţională, organismul care trebuie să decidă respectarea sau nu a legilor în România, inclusiv a legii supreme, nu poate să fie unealta PSD-ului. Pur şi simplu nu poate! Nu se poate! Într-o democraţie solidă, Curtea Constituţională nu este instrumentul unui partid politic şi eu îmi doresc modificarea Constituţiei şi reformarea CCR-ului”, a afirmat Raluca Turcan, marţi seară, la Realitatea Plus”.

Afirmațiile vicepremierului vin în sprijinul declarațiilor lui Ludovic Orban care afirmase nevoia unei reforme în cadrul CCR, după ce Curtea Constituțională dădea undă verde proiectului care prevede că Parlamentul este cel care stabilește data alegerilor parlamentare, nu Guvernul, deși liberalii stabiliseară prin Hotărâre că scrutinul se va desfășura în 6 decembrie:

„Decizia CCR mi se pare o încălcare flagrantă a Constituției de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituției. Eu așa ceva… vă mărturisesc, deci, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate așa, cu asemenea… Trebuie schimbată componența Curții Constituționale, trebuie eliminați politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistrați cu cariere serioase în spate, nu oameni care au făcut politică și care sunt numiți acolo ca să răspundă la comenzi politice! (…) Multe din decizii vin împotriva intereselor fundamentale ale României, vă dau numai un exemplu – decizia legată de lipsirea autorităților sanitare și a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului, care a provocat o creștere, cea mai spectaculoasă creștere a numărului de cazuri”, declara premierul Ludovic Orban.

O guvernare bazată pe o majoritate „reformatoare”

Raluca Turcan a declarat că „se detaşează de câţiva posibili parteneri” ai PNL pentru o viitoare guvernare, afirmând nevoia, dincolo de „puseele de campanie electorală”, de după alegeri,  ca PNL „să colaboreze cu USR şi UDMR” pentru a putea crea o majoritate „reformatoare”.