Actual

Raluca Turcan a făcut pasul înapoi. Ce se va întâmpla cu salariile din luna ianuarie 2021

Raluca Turcan a făcut pasul înapoi. Ce se va întâmpla cu salariile din luna ianuarie 2021

După ce sindicaliștii de la Cartel Alfa au pichetat, marţi, sediul MInisterului Muncii, în semn de protest faţă de preconizata creştere a salariului minim cu doar 41 de lei net, ministrul Muncii, Raluca Turcan a afirmat că va stabili un calendar de discuţii cu partenerii sociali.

Într-un comunicat de presă emis, marți, de către Ministerul Muncii se precizează, că se va adopta un mecanism de creştere predictibilă şi sustenabilă a salariului minim.

Majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2021

„Aceasta a fost principala temă abordată în cadrul discuţiilor pe care ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale le-a purtat, marţi, cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale ”Cartel Alfa”.

Demnitarul a explicat liderilor sindicali că propunerea Executivului privind majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie 2021, este o formă care poate fi acceptată, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la finalul anului şi ar fi fost imposibil de stabilit un calcul predictibil pentru o perioadă mai mare de timp”, a transmis Ministrul Muncii.

De asemenea, Raluca Turcan a propus reprezentanţilor „Cartel Alfa” ca din luna ianuarie să participe în mod activ la consultările pe care le va organiza cu toţi partenerii sociali, astfel încât în următoarele şase luni să se ajungă la o înţelegere privind formula de calcul a salariului minim pe economie.

„Până la jumătatea lunii ianuarie stabilim un calendar de întâlniri şi apoi vom propune un moratoriu prin care, după şase luni, să ajungem la o înţelegere între sindicate, patronate, Guvern, astfel încât calculul salariului minim să aibă o formulă clară şi sustenabilă.

Vreau ca în şase luni să facem câte consultări va fi nevoie ca să avem un cadru cu tot ce înseamnă creşterea salariului minim, astfel încât să ajungem la o formulă predictibilă şi sustenabilă care să ducă în final la creşterea calităţii vieţii”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.

La finalul întâlnirii, ministrul Muncii a rugat liderii sindicali să identifice soluţii pentru angajaţii pe care îi reprezintă şi apoi să le discute împreună, amintindu-le că sunt peste şase miliarde de euro, fonduri europene, care pot fi utilizate pentru forme de sprijin pe coeziune socială.