Actual Social

Raiul tinerilor pe Tik Tok și Youtube s-a sfârșit. Autoritățile iau la verificat fiecare cont al influencerilor

Raiul tinerilor pe Tik Tok și Youtube s-a sfârșit. Autoritățile iau la verificat fiecare cont al influencerilor
Twitter

Șeful ANAF, Lucian Heiuș, a anunțat că vor fi controlați și influencerii care obțin venituri de pe rețelele sociale. Acesta vrea să verifice dacă toți au declarat și achitat obligațiile către stat.

 „Probabil că luna viitoare, la conferința de presă, o să vă dăm câteva exemple în care încercăm să facem verificări de această natură. Adică cei care obțin venituri din aceste noi profesii, vrem să vedem dacă ei au declarat și au achitat obligațiile pe veniturile pe care le-au obținut din acest gen de activitate”, a spus Heiuș într-o conferință de presă.

Ce obligații fiscale au

La sfârșitul anului trecut, ANAF a lansat un ghid pentru influenceri, prin care aceștia erau informați în legătură cu obligațiile fiscale pe care le au. Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în bani, cât și produse, servicii sau călătorii. Este vorba despre oamenii care câștigă bani pe Facebook și Instagram.

Declarația lui Heiuș vine în condițiile în care Fiscul a început, de la 1 iulie, controale la persoane fizice. Şeful ANAF a spus că în luna iulie au fost descoperite 21,4 milioane de lei, reprezentând diferenţe între veniturile declarate şi cele estimate, cea mai mare diferenţă fiind găsită la un contribuabil din Iaşi, în valoare de 11,7 milioane de lei.

Mai mulți profesori și-au făcut PFA-uri

Directorul ANAF a făcut precizări și despre situația profesorilor care dau meditații și câștigurile acestora. Acesta spune că s-a înmulțit numărul celor care și-au făcut PFA-uri cu acest domeniu de activitate.

„Da, au fost și profesori. Au fost situații în care profesorii care dau meditații s-au autorizat și au declarat. Undeva în vestul țării, la Arad cred, un profesor a declarat venituri de vreo 60.000 de euro și a plătit impozit, la Timișoara un altul a declarat 50.000 de lei și a plătit impozit. Deci lucrurile, încet încet, intră în normalitate. Ceea ce ne dorim noi, ca ANAF, nu este să mergem să controlăm și să prindem pe cineva, ci ne dorim contribuabilii din România să aibă un comportament fiscal corect. Nu este o prioritate pentru noi de a controla și nu a fost niciodată.”, a declarat Heiuș.

Pe semestrul I, ANAF a realizat încasări 179 miliarde lei, având un plus de 12,2 miliarde lei. A restituit TVA în valoare de 12,5 miliarde de lei ceea ce înseamnă, comparative cu 2021, un plus de 33,7 miliarde de lei.