Actual

Rafila luptă cu corupția din sistemul sanitar. Ministrul Sănătății s-a aliat cu FBI-ul

rafila-lupta-coruptia-sistemul-sanitar
Sursa foto: Antena3 CNN

Aflat la Timișoara, Alexandru Rafila a declarat că luptă cu corupția din sistemul sanitar. Ministrul Sănătății a precizat că este necesar în contextul investițiilor majore din PNRR care urmează să fie făcute.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a precizat că nu luptă de dragul luptei și a invocat motive subdezvoltarea şi stagnarea din sistemul sanitar românesc.

„Nu luptă împotriva corupţiei de dragul luptei împotriva corupţiei. Corupţia generează subdezvoltare şi stagnare. Sărăcia este generată de o corupţie mare, care face imposibilă realizarea obiectivelor pe care ni le propunem. Un exemplu: dacă cumpărăm un echipament cu un preţ de cinci ori mai mare decât preţul real al acelui echipament, înseamnă că dotăm un singur spital în loc de cinci. Ne dorim ca pacienţii din toată ţara să aibă acces la servicii de sănătate. Iar pentru aceasta, trebuie să folosim banii cât mai bine posibil”, a declarat Ministrul Sănătăţii.

Cum se luptă ministrul cu corupția din sistemul sanitar

Alexandru Rafila s-a deplasat la Timișoara pentru a participa la prima sesiune de pregătire a managerilor din sistemul medical. Evenimentul se adresează și responsabililor de achiziţii publice din sectorul de sănătate.

Ministrul a declarat că pentru a lupta este necesară aplicarea bunelor practici în domeniul integrităţii şi al practicilor anticorupţie. Măsura este stringent necesară având în vedere că trebuie făcute investiţii de proporții în sistemul de sănătate.

Rafila a precizat că Ministerul Sănătăţii a demarat toate proiectele din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Totodată au fost relansate și programele blocate în perioada 2020 – 2021. Cum sunt cele de construcţie a noilor centre pentru persoanele cu arsuri. Ministrul a mai anunțat că au fost deja finalizate alte proiecte importante, precum dotarea laboratoarelor de radioterapie.

Guvernul a aprobat la începutul anului finanțarea prin PNRR a 27 de proiecte de investiții în infrastructura de sănătate. Proiectele vizează construirea de infrastructură spitalicească nouă, beneficiind de un buget de 1,08 miliarde euro. Alte 635 milioane euro sunt alocate pentru dotarea cu aparatură sau echipamente medicale.

FBI-ul ne sprijină în demers

„Toate aceste lucruri nu se pot face în folosul pacienţilor şi al cetăţenilor decât dacă beneficiază de bune practici în domeniul achiziţiilor publice, care trebuie să se desfăşoare rapid, în limitele prevăzute de lege. Acest lucru nu înseamnă să risipim banii publici româneşti, guvernamentali, europeni sau de la Banca Mondială”, a declarat ministrul.

Rafila a mai anunțat că, după prima sesiune de la Timișoara, vor urma altele în fiecare dintre regiunile ţării. De asemenea, va fi lansat și un ghid de bune practici în domeniu. „Evenimentul este semnificativ pentru că avem un partener extrem de important de la Departamentului de Justiţie al SUA, prin Biroul Federal de Investigaţii (FBI), care au fost coorganizatori ai acestui eveniment. Vom semna un protocol de colaborare în acest sens”, a mai explicat ministrul Sănătății, citat de Agerpres.