Actual Lifestyle

Radu Mazăre și fratele lui au obținut o victorie în instanță, dar își continuă pedeapsa în închisoare

Radu Mazăre și fratele lui au obținut o victorie în instanță, dar își continuă pedeapsa în închisoare
playtech.ro

Potrivit deciziei luate de judecători, Radu Mazăre rămâne în închisoare.

Radu Mazăre contestă pedeapsa de 9 ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale, iar fratele său în dosarul legat de cartierul Henri Coandă, la 3 ani de închisoare cu executare.

Momentan, după ce judecătorii sau decis să admită parțial cererea de anulare a condamnării, Radu și Alexandru Mazăre rămân în închisoare.

Termenul următor, când se va judeca o altă speță din dosar, va fi în data de 10.10.2022.

Radu Mazăre a depus cererea de anulare a pedepsei ceea ce înseamnă că, dacă judecătorii vor decide favorabil, fostul primar ar ieși din închisoare.

Radu Mazăre rămâne în închisoare

Deocamdată, azi, 26.09.2022, magistrații de la ÎCCJ au decis că Radu Mazăre trebuie să rămână în închisoare și au respins cererea de suspendare a deciziei luate de completul de 5 judecători.

Dar, în principiu, magistrații:

  •  au admis contestațiile împotriva deciziei penale nr.14 care a fost pronunțată pe data de 03.02.2022.
  • au decis să nu accepte cererile de suspendare a executării deciziei penale de nr. 14.

Dar, cu toate acestea precizări, instanța a fixat pe data de 10.10.2022 următorul termen în care vor fi soluţionate contestațiile în anulare, depuse de Radu Ștefan Mazăre și Gabriel-Sorin Strutinsky.

Totodată, la data de 10 octombrie 2022 vor fi citați:

  • Radu Mazăre
  • Gabriel-Sorin Strutinsky
  • Primăria Municipiului Constanța (în calitate de victimă)

Decizia luată luni, 26.09.2022, de magistrații de la ÎCCJ este una definitivă.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre nu este singurul din familie care are probleme cu legea. De asemenea, fratele lui Radu Mazăre a fost condamnat la inchisoare cu executare într-un dosar penal, în care a fost acuzat de luare de mită. Dosarul respectiv făcea referire la un cartier de locuințe sociale.

Povestea condamnării la închisoare a lui Radu Mazăre

După ce a fost găsit vinovat în dosarul retrocedărilor, Radu Mazăre a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare. De asemenea, fostul primar a fost găsit vinovat și în dosarul Polaris, în care a primit o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare. Iar pedeapsa de 9 ani a rezultat din contipirea celor două decizii.

În data de 21 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa a luat o decizie definitivă în ceea ce priveşte dosarul lui Radu Mazăre. Prin urmare, dosarul în care fostul edil al Constanței şi fostul secretar al municipiului, sunt acuzaţi de abuz în serviciu, va fi mutat la DNA.

Astfel, în decizia luată în data de 26.09.2022, de Curtea de Apel Constanţa se precizează: „În baza art. 346 alin. 3 lit. a Cod procedură penală restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa cauza privind pe inculpaţii Mazăre Radu Ștefan și Enache Marcela, trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 118/P/2015 din data de 21.12.2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 21.09.2022”.