Câțiva elevi ruși au avut parte de o „lecție de istorie” ținută chiar de președintele Vladimir Putin. În timp ce liderul suprem arăta impecabil, s-a putut observa că ținutele unor copii erau cu câteva numere mai mari.
Ce contează cum arată audiența? Important este cum se prezintă în public liderul și ce mesaj transmite! Se pare că acesta este motto-ul după care se ghidează conducătorul Rusiei, amintind de comportamentul lui Kim Jong Un, pe care propaganda de la Phenian îl prezintă, de asemenea, în cele mai bune ipostaze. În jurul liderilor este musai să apară copii fericiți, generali fericiți, muncitori și tărani fericiți.
„Lecția de istorie” ținută de Putin
Întâlnirea lui Vladimir Putin a fost cu un grup de elevi olimpici la mai multe discipline. Președintele rus le-a vorbit acestora despre „enclava antirusă” din Ucraina sau despre faptul că Ucraina nu este un stat. În viziunea lui Putin, Ucraina este cea care a început războiul, în urmă cu opt ani, iar acum Rusia nu face decât să se apere și să restabilească pacea.
„Ucraina nu există. Nu a existat un astfel de stat. După revoluţia (bolşevică) din 1917 s-au creat tot felul de cvasistate, iar apoi, în timpul formării Uniunii Sovietice, a apărut şi Ucraina. Partidul Comunist, aflat atunci la putere, a creat republici unionale, transferând Ucrainei o parte semnificativă din teritoriile istorice ruseşti, inclusiv Donbas, deşi locuitorii din Donbas nu-şi doreau aceasta. Sunt documente care dovedesc acest lucru”, a afirmat Vladimir Putin în fața copiilor.
El le-a cerut copiilor să-i sprijine pe soldații ruși care luptă să-i protejeze pe locuitorii Donbasului și ai patriei-mamă, potrivit agenției Ria.
Încălțați cu bocanți sau pantofi mai mari
Ținutele alese pentru copii sunt îngrijite. Ei au fost îmbrăcați în uniformă școlară sau într-o uniformă care aparține unei grupări militare patriotice formată din școlari. Mișcarea Yunarmiya a fost creată de Ministerul Apărării din Rusia și beneficiază de sprijinul președintelui Putin. Scopul ei oficial este să crească interesul generației tinere pentru istoria și geografia Rusiei, pentru oamenii ei, pentru eroii și liderii ei militari.
Însă, unele aspecte nu au fost luate în considerare. În pozele publicate pe pagina oficială a Kremlinului, se vede că unii dintre copii poartă bocanci sau pantofi cu câteva numere mai mari.