Organismul se reface inclusiv cu somn. În starea de repaos, orice problemă cât de mică, din punct de vedere medical, poate fi rezolvată. Somnul dacă nu este unul natural, putem vorbi despre celălalt, indus, prin hipnoză. O spun medicii, specialiștii, dar și un studiu de ultimă oră.
Puterea medicală a hipnozei. Pot renunța specialiștii la reputația acesteia de ”truc de magician de scenă”? Video
Specialiștii sunt pe cale să autorizeze hipnoza ca metodă de tratament medical, pentru rezolvarea problemelor legate de durere, anxietate, PTSD și o serie de alte afecțiuni.
Hipnoza, se poate să se renunțe reputația pe care o are și anume aceea de truc de magician de scenă? De la această întrebare a pornit studiul de ultimă oră al cercetătorilor, citat de BBC.
David Spiegel este un renumit medic specialist în hipnoză clinică. După ce a avut primul pacient, o fetiță suferindă de astm, Spiegel a fost motivat de reușita sa și nu s-a mai oprit timp de 50 de ani. Astfel, el a fondat Centrul pentru Medicină Integrativă de la Universitatea Stanford și, după calculele sale, a hipnotizat, deja, peste 7.000 de pacienți.
La prima vedere, hipnoza pare a fi unul dintre acele fenomene psihologice care nu ar trebui să funcționeze. Ceea ce îl face atât de interesant este faptul că adesea funcționează, spun realizatorii studiului.
Intrarea într-o stare hipnotică, concentrarea atentă și ascultarea unei sugestii este, pentru mulți oameni, suficientă pentru a transforma sugestia respectivă în realitate.
Atunci când unei persoane hipnotizabile i se spune că brațul său va începe să se miște ca și cum ar fi de la sine, acesta va începe să se miște. Când i se va spune că degetele lor împletite vor fi imposibil de separat, va fi ca și cum ar fi ținute împreună cu lipici. Iar când i se spune că nu se va recunoaște într-o oglindă, va vedea un străin vag familiar care îi va imita mișcările printr-un geam, spune David Spiegel.
Dacă sugestia este aceea că durerea cronică se va diminua sau că anxietatea se va topi treptat, hipnoza devine un instrument terapeutic valoros. Un număr tot mai mare de dovezi sugerează că hipnoza este eficientă pentru multe persoane care se confruntă cu durere, anxietate, PTSD, un travaliu și o naștere stresante, sindromul colonului iritabil și alte afecțiuni. Pentru unele dintre aceste afecțiuni, hipnoza întrece tratamentele standard în ceea ce privește costul, eficacitatea și efectele secundare.
Dar, în ciuda deceniilor de cercetare privind valoarea sa terapeutică și a unei înțelegeri tot mai bune a mecanismului său în creier, adoptarea hipnozei clinice a fost remarcabil de lentă. Acest lucru se datorează în mare parte concepției greșite, comune, conform căreia hipnoza este puțin mai mult decât un truc de magician pe scenă, spune hipnotizatorul cu mii de pacienți vindecați.
De la șamanism, la medicină
Practici care amintesc de hipnoză au existat în multe culturi din întreaga lume timp de secole. De la transa din practicile tradiționale de vindecare din sudul Africii, la șamanismul din Siberia, Coreea și Japonia, până la medicina nativilor din America de Nord, multe practici se bazează pe capacitatea organismului de a intra într-o stare asemănătoare hipnozei.
Ajunsă puțin mai târziu în Europa și America de Nord, originea versiunii occidentale a hipnozei datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În 1775, medicul german Franz Mesmer a popularizat teoria magnetismului animal.
Mesmer credea că un fluid magnetic invizibil curgea prin tot corpul uman, influențându-ne sănătatea și comportamentul.
Mesmer și-a propus să manipuleze acest fluid, perfecționând o tehnică care a devenit cunoscută după numele lui – „mesmerism„. Exersând ca medic în Imperiul Habsburgic și, mai târziu, la Paris, a descoperit că, atunci când ținea privirea unui pacient și se concentra intens asupra lui, făcând uneori mișcări, cum ar fi trecerea mâinii de la umărul acestuia pe braț, el obținea rezultate vizibile, terapeutice.
Mesmer a devenit rapid faimos pentru invenția sa și excentric cu ea, în Paris, saloanele sale erau „tulburi și sugestive, cu perdele trase, covoare groase și decorațiuni murale astrologice”, scrie Jessica Riskin, profesor asociat de istorie la Universitatea Stanford.
Fenomenul explorat inițial de Mesmer a câștigat teren în secolul al XIX-lea sub un nou nume: hipnoza.
Un șir de medici iluștri au dezvoltat teorii succesive despre natura sa, distanțând hipnoza de originile sale inițiale, mesmerice.
Cel mai cunoscut este Sigmund Freud, figura fondatoare a psihoterapiei occidentale, care a făcut unele dintre cele mai cunoscute analize ale sale pe baza rapoartelor de caz ale unor pacienți precum „Anna O” (Bertha Pappenheim, o feministă evreică austriacă), pe care Josef Breuer, colaboratorul lui Freud, a tratat-o cu hipnoză între 1880 și 1882. Ulterior, Freud s-a îndepărtat de hipnoză, în favoarea tehnicii sale de „asociere liberă”, dar nu înainte ca terapia hipnotică să fi modelat bazele psihoterapiei occidentale.
În timp ce medicii explorau potențialul terapeutic al hipnozei, hipnoza își dezvolta o reputație mai strălucitoare pe scenă. Celebri hipnotizatori populari faimoși făceau turnee în Europa, sugerând participanților lor să se dea drept pui, să devină țepeni sau să asiste la o apariție a Fecioarei Maria. Aceste manifestări publice au atras o respingere totală din partea celor care au absolvit medicina.
Dezbaterile publice despre hipnoză s-au întețit în anii 1880, până când unele țări au început să adopte și primele legi care reglementau utilizarea acesteia.
Îngrijorarea cu privire la efectele percepute ca fiind de mare anvergură ale hipnozei a atins punctul de fierbere pe măsură ce se apropia începutul secolului. În septembrie 1894, Ella Salamon, în vârstă de 22 de ani, a murit după ce un ocultist a hipnotizat-o într-un castel izolat din Ungaria. Povestea a reverberat în comunitatea medicală și în presa populară din Europa și America de Nord.
Scandaluri care au avut loc de-a lungul timpului au alimentat eforturile medicilor de a se distanța de hipnotizatorii de scenă și ocultiști și de a-și legitima propria activitate. Mulți medici au susținut că hipnoza nu ar trebui să fie practicată deloc de către practicieni profani.
Hipnotizați fără să știm
Pentru mulți oameni, este ceva obișnuit să se piardă într-o carte bună sau să fie atât de absorbiți de un film (poate chiar de un film Harry Potter) încât poate deveni copleșitor. Sau poate că vă treziți că nu mai țineți cont de reperele de pe marginea drumului în timp ce conduceți pe autostradă. Dacă vi s-a întâmplat acest lucru, atunci ați experimentat ceva nu foarte diferit de hipnoză, spune Barnier.
Există chiar paralele între a deveni absorbit de smartphone și hipnoză – ambele distorsionează percepția timpului, reduc conștientizarea mediului extern și aduc un sentiment redus de autonomie (acel sentiment că nu te poți opri din derulat).
Dar dacă nu experimentați adesea aceste tipuri de absorbție profundă, este și asta normal. „Este exact ca diferența dintre extraversiune și introversiune. Unii oameni trăiesc pur și simplu în pielea lor în moduri diferite în lume,” precizează specilistul în hipnoză.
În același mod în care hipnoza nu este atât de diferită de lumea de zi cu zi, ca intervenție medicală are multe în comun cu alte instrumente. Luați un ac și o seringă sau un bisturiu – în mâinile greșite, fiecare dintre ele are potențialul de a face mult rău, mai spune Barnier. ”Dar, în mâini pricepute, acestea pot fi instrumente puternice pentru bine”.
După mai bine de un secol, această tensiune este încă nerezolvată. Mulți dintre cercetătorii universitari și practicienii clinici cu care am vorbit susțin că hipnoza laică este riscantă, iar reputația acesteia a împiedicat adoptarea mai largă a hipnozei în medicină. Dar, cu un număr tot mai mare de literatură privind eficacitatea sa clinică și cu noi informații despre mecanismul său în creier, cercetătorii și clinicienii depun, acum, eforturi susținute pentru a reabilita hipnoza.
Foto: pixabay/ video: youtube
