Oamenii asociază greșit sărbătorile tradiționale, Paștele și Crăciunul, cu consumul exagerat de alimente, iar mulți dintre noi ne îngrășăm. legat de acest subiect, psihologul Emma Toader, specialist NLP ( programare neurolingvistică) și autoarea a cărții terapeutice ”Porția de fericire”, spune clar unde greșesc oamenii.
În opinia psihologului, cura de slăbire ascunde foamea de iubire. Emma Toader a precizat, într-un interviu acordat agenției de presă Rador, care sunt mecanismele psihologice care ne duc la îngrășare.
Redăm integral interviul cu Emma Toader:
Emma Toader: Haideți să ne amintim cum începe totul… Cu cărucioare pe rotile, pline ochi cu produse , în magazine, la casele de marcat. Înainte de aceste sărbători, oamenii cumpără în neștire mâncare. Epoca în care nu se găsea de mâncare ne-a marcat, într-un fel sau altul. Și, după ce cumperi atătea produse alimentare și gătești mult mai multe feluri de mâncare decât de obicei, pentru aceste zile de sărbătoare, ghici ce vei face cu mâncarea? O vei mânca, pentru că, altfel, o vei arunca. Și, decât să o arunci la coșul cu gunoi, mai bine o arunci în tine, chiar dacă nu prea mai poți, ai semnale că ai depășit de mult timp firescul de zi cu zi.
Exagerăm, cu cât cumpărăm și cât mâncăm
Da, exagerăm, cu cât cumpărăm și cât mâncăm. Oamenii își fac mari provizii, în această perioadă ( de parcă se retrag în munți) și asta se vede, apoi, în proviziile de kilograme, care se adaugă. De ce facem asta? Din mai multe motive. În primul rând, pentru că ne identificăm cu verbul ”a avea”: Uite, câte am, deci, sunt bine. Am, deci, sunt fericit. Mănânc, deci, exist!
Apar niște echivalențe complexe în capul nostru
Oamenii nu mai merg să vâneze, dar căruciorul plin cu alimente le poate da senzația de putere și senzația de siguranță că specia sa va exista, se va perpetua. Oricum, nu va muri de foame…!
Rep: Este adevărat că mâncarea e un fel de suplinitor al fericirii? Altfel spus, îngrăşarea are motive psihice?
Emma Toader:Mâncarea este o nevoie de bază, pe lângă, aer și apă. Noi, însă, ne învățăm să mâncăm mai mult decât avem nevoie (organismul ne dă semnale, dar nu le băgăm în seamă). Să luâm ca exemplu aerul. Fiecare om respiră aerul de care are nevoie, nici mai mult, nici mai puțin. Inspiră și expiră. Noi băgăm mult mai multă mâncare în noi, decât ne cere corpul nostru super inteligent. De ce facem asta?! Din obișnuiță și din obișnuințe. Vedem la alții și imităm și noi. Și, apoi, să ne reamintim, că, de multe ori, în copilărie, se găsește cineva să ne spună să terminăm tot din farfurie. Și, dacă ajungem adulți, având această comandă, ne străduim să terminăm tot din farfuriile din ce în ce mai mari, cu porții din ce în ce mai mari.
Începem ca niște copii politicoși și sfărșim ca niște adulți îngrășați
Copiii mici știu cât să mănânce. Ei sunt în contact cu nevoile lor. Dar, de multe ori, vin părinții sau bunicii și încep să îi îndese cu diverse…Le strică bunul obicei.
Deci, așa cum spuneam, primul lucru sunt obișnuițele.
Mă întrebați dacă mâncarea este un suplinitor al fericirii. Între nevoie și plăcere, mâncarea poate deveni, pentru unii, un refugiu, un tovarăș, un mod de a-ți umpe timpul, un mijloc de a-ți umple un gol interior.
Rep: Îngrășarea are motive psihice?
Emma Toader: Da. Îngrăsarea arată faptul că nu suntem bine cu noi. Suntem creați să fim în armonie. Și putem să ne uităm la animalele sălbatice și la păsări. Ele sunt perfecte. Nu ai să vezi un leu supraponderal sau o panteră grasă. Ele sunt la dimensiunile lor optime, ca să poată funcționa.
Așa și noi, fiecare avem o greutate optimă, ca un ceas perfect funcțional. Dar, noi venim și dăm acest ceas perfect peste cap. În primul rând, pentru că suntem într-o societate în care este promovat consumul. Apoi, ne învățam să mâncâm, atunci când suntem stresați și suntem stresați mai tot timpul…Mâncăm când suntem în frică, mâncăm când ne frământă ceva. Mâncâm, de multe ori, fără să ne dâm seama că mâncăm, fiind cu mintea în altă parte. Suntem scindați. În loc să mestecăm bine, de douăzeci de ori, până hrana devine lichidă, noi o înghițim de multe ori aprope nemestecată și, odată, cu mâncarea, ne înghițim și emoțiile.
Pentru că nu suntem prezenți cu minte atunci când mâncăm, nu recepționăm mesajul corpului, atunci când ne-am săturat. E ca și când ne uităm în altă parte, în timp ce turnăm într-un pahar, fără să vedem că de mult tot curge pe dinafară.
Rep: Care pot fi cauzele psihologice ale îngrăsării?
Emma Toader: Aceste cauze pot fi diverse. Îngrășarea poate fi o formă de protecție față de ceilalți. De exemplu, o femeie se poate îngrășa, pentru că la nivel inconștient, nu vrea ca bărbații să fie atrași de ea, pentru că a fost rănită, cândva, și ăsta devine mijlocul ei de protecție, de barieră. Apoi, un adolescent se poate îngrășa pentru că i se pare că ”nu este văzut” de unul dintre părinții de la care așteaptă afecțiune.
De altfel, după părerea mea, mulțe dintre persoanele care s-au îngrășat au avut senzația că sunt ”invizibile” în raport cu ceilalți, că nu sunt văzute și, atunci, au făcut astfel încât să fie remarcate.
Există o mare legătură între hrana noastră materială și hrana noastră spirituală – IUBIREA
Sau, bărbații au tendința de a se îngrășa în zona abdomenului, pentru ca astfel organele genitale să fie mai puțin vizibile. Aici, poate fi o discuție lungă.
Sau, cu cât mă simt mai mic în interior, cu atât mă fac mai mare în exterior. Adică, mă simt ca un țânțar, dar mă dau elefant.
Sau poate fi o formă de a poseda tot, de a acumula, din frică.
De asemenea, criticarea corpului îngrașă. Ne îngrășăm, când ne respingem. Cu cât sunt mai nemulțumit de felul în care arăt, de kilogramele pe care le am, cu atât mă îngraș mai tare!
Rep: Ca bucătar amator îmi place nu numai să gătesc, dar şi să mănânc. Când se transformă plăcerea de a mânca în viciu?
Emma Toader: Am scris și pe blogul meu, următorul lucru: CURA DE SLĂBIRE ASCUNDE FOAMEA DE IUBIRE.
Există o mare legătură între hrana noastră materială și hrana noastră spirituală – IUBIREA.
Uneori, credem că hrana materială va putea suplini hrana spirituală. Dar nu e așa. Nu avem nevoie de atâta mâncare, dacă ne iubim și iubim.
Îndrăgostiții nu mai simt nevoia să mănânce. Vorbesc de acea stare de conștiință.
Pe de altă parte, a mânca e de preferat să fie O BUCURIE, O PLĂCERE, Pofta de mâncare este echivalentă cu pofta de viață. Felul în care mâncăm arată multe despre noi, arată tiparele noastre de viață. Unii ciugulesc, alții își dau ochii peste cap de plăcere, alții se trezesc noaptea să deschidă frigiderul, unii se iau cu treaba și ”uită” să mănânce, alții se gândesc obsesiv la un anumit fel de mâncare sau la momentul în care își comandă pizza, unii mănâncă pe fugă, alții vor să le tihnească…
Când se transformă plăcerea în viciu? Când exagerăm. Și când exagerăm, o să mâ întrebați. Când ceea ce ne acordăm începe să ne facă rău, nu bine. Când suntem departe de a ne iubi.
Suntem ca o mașină perfectă. Dacă îi punem benzină și ulei mai mult decât necesarul, se va da peste cap. În timp.
Rep: Dincolo de dietă şi de mişcare – recomandat de medici – ce ar trebui să facem ca să renunţăm la consumul exagerat de mâncare?
Emma Toader: Să nu mai exagerăm. Să ne reinventăm. Să ne resetăm. Să ne acceptăm emoțiile. Să acceptăm faptul că sunt zile în care suntem furioși sau nemulțumiți sau triști și zile în care suntem bucuroși. Că suntem cum este vremea, schimbători în dispoziție.
Deci, primul lucru este să ne acceptăm așa cum suntem în momentul acesta și să ne iubim. Asta înseamnă în primul rând să nu ne mai criticăm, să nu ne mai învinovățim, ci să facem pace cu noi. Îngrășatul arată că nu suntem în pace cu noi, ci în război.
Apoi, actul mâncării, ca și actul sexual, e de preferat să devină ca un ritual de binecuvântare și nu un act compulsiv sau de substituție.
Dacă învățăm să ne reamintim ce minunat este că ne-am făcut oameni, putem învăța ce minunat este să mănânci aici și acum, ca un moment de terapie. Și să devenim conștienți, în timp ce mâncăm calm, pe îndelete, că suntem în prezent. Și să ne mestecăm mâncarea de cel puțin douăzeci de ori, înainte de a o înghiți. Vom vedea că nu avem nevoie de cantități uriașe pentru a ne sătura.
Să ne amintim cum mâncau țăranii și rar îi găseam îngrășați după munca pământului. Se opreau din lucru, se așezau pe pământ ( se conectau cu pământul), mâncau în tăcere, după ce se închinau și, eventual, spuneau și o rugăciune, apoi, mulțumeau pentru bucatele de la masă ( erau în recunoștință și în mulțumire față de Dumnezeu) și, apoi, se odihneau la umbră, rezemați de un copac.
Rep: Şi, dacă orice am face tot rămânem graşi, atunci cum putem să acceptăm acest lucru şi să scăpăm de frustrări?
Emma Toader: Putem face acest lucru împrietenindu-ne cu vocea critică din capul nostru. Și, învățând, pas cu pas că mediul exterior nu este un loc de care trebuie să mă feresc, să mă protejez.
Pentru că, dacă vreau să mă protejez de exteriorul din jurul meu, eu vreau, de fapt să mă protejez de interiorul din mine. Nu sunt mulțumit de mine, de realizările mele, de relațiile mela sau de jobul meu. Nu sunt mulțumit de viața mea. Nu văd viața ca pe o binecuvântare, ci ca pe un loc în care imi este frică și trebuie să mă ascund sub stratul de grăsime. O haină pe care mi-o pun de protecție, de frică.
Și atunci e nevoie să mă reinventez. După ce conștientizez că nu mai pot funcționa așa. Și nu mai vreau. Pentru că e o scindare între trup și suflet. Trupul nostru este, așa cum spun marii inițiați, templul sufletului nostru. Cum avem grijă de acest templu? Îl bombardăm cu critici, cu stări de nemulțumire și furie sau îl slăvim, îl binecuvăntăm, îl admirăm…? Când crește armonios un copil mic, dincolo de faptul că îi dăm hrană? Când îl iubim. Și florile cresc minunat când proiectăm atenția și admirația noastră pe ele. Așa să facem și cu corpul nostru. Și corpul nostru va fi la dimenisunile lui ideale, doar dacă îl iubim. Și dacă ne iubim!
