Actual

PSD dă liber la posesia de arme. Doar unii români le vor putea cumpăra

PSD dă liber la posesia de arme. Doar unii români le vor putea cumpăra
sursa foto arhiva personala

Senatorul USR, Cristinel Berea, a avertizat cu privire la apropierea termenului de adoptare tacită în Senat pentru un proiect de lege inițiat de un grup de parlamentari PSD.

Acest proiect de lege ar putea modifica limita actuală privind numărul de arme de pază și apărare pe care persoanele autorizate le pot deține, crescută de la două la un număr nelimitat.

PSD dă liber la posesia de arme

Legea prevede, la articolul 14, care nu este propus spre modificare, că „armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane: a) demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor; b) persoanele prevăzute de lege, care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de pază; c) persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate”, potrivit G4Media.

„Chiar şi 10.000, chiar şi 100.000. În plus, vei putea folosi amortizorul şi dispozitivele de ochire cu laser. Pentru Dumnezeu, de ce ai avea nevoie de amortizor la o armă de foc? Ai avea atunci când mergi în pădure, la braconaj, asta e adevărat. În plus, dacă eşti condamnat penal pentru proxenetism, şantaj sau trafic de persoane, vei avea voie să deţii armă cu glonţ. Pe lângă asta, se elimină prevederea care obliga posesorii să nu fie beţi sau drogaţi atunci când ‘poartă’ armele, termenul folosit de lege. Această lege va fi adoptată mâine tacit de către Senat”, a scris Berea, pe Facebook.