Actual Lifestyle

Proteste masive după ce pe o trecere de pietoni din București a avut loc un accident mortal. De ce sunt revoltați oamenii

Proteste masive după ce pe o trecere de pietoni din București a avut loc un accident mortal. De ce sunt revoltați oamenii
Info Trafic Romania

Nu este pentru prima dată când într-o zonă dens circulată din București, chiar pe trecerea de pietoni, oamenii sunt accidentați frecvent. Oamenii înfuriați la maxim, pe bună dreptate, au ieșit în stradă să protesteze. Despre ce este vorba mai exact în cele ce urmează.

Proteste masive după ce pe o trecere de pietoni din București a avut loc un accident mortal. De ce sunt revoltați oamenii

Un tânăr de numai 19 ani se îndrepta spre casă, într-o zi obișnuită a săptămânii. Nimic nu anunța tragedia ce avea să se întâmple spre seară. Viața lui a fost curmată brusc marți seară, de un șofer de 69 de ani, care l-a lovit pe o trecere de pietoni din București. Mai exact, tragedia a avut loc pe șoseaua Antiaeriană dinspre Rond Alexandria către Calea 13 Septembrie.

Oamenii povestesc că exact în locul respectiv au loc numeroase accidente. Au cerut de mai multe ori amplasarea unor semafoare și limitatoare de viteză, pentru că șoferii circulă cu viteză, însă… fără rezultat.

Revoltați, aseară, locuitorii din regiunea respectivă, au pornit un protest spontan, care a blocat circulația timp de aproximativ două ore.

Accidentul de pe Şoseaua Antiaeriană a avut loc după ce pe înserate, în jurul orei 19 și 20 de minute. Martorii au mai spus că tânărul traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, când a fost izbit de maşina de pe banda a doua. Impactul l-a proiectat la aproximativ 25 de metri.

Șoferul este cel care a sunat imediat la 112. La fața locului au venit în scurt timp polițiștii și medicii. Perimetrul a fost blocat circulației o bună bucată de timp.

„În urma impactului, pietonului i-au fost aplicate manevre de resuscitare la faţa locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia”, a transmis, pentru media, Brigada Rutieră.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Și în această dimineață locuitorii din zonă s-au adunat la locul accidentului, nesemaforizat, deși acea trecere de pietoni este folosită intens. Din această cauză, oamenii au făcut nenumărate sesizări către poliție și administrația locală. Mai mulți polițiști sunt la fața locului pentru supravegherea circulației, dar și pentru a păstra ordinea.

Cercetările în acest caz sunt continuate acum de Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.