Pasionată de cultura noastră populară, fascinată de peisajele montane de la noi, însăși Regina Elisabeta a scris o poveste dedicată nemuritoarei plante de munte care i-a preluat numele, adaptată apoi într-un scurtmetraj de 20 de minute în anul 1946, intitulat „Povestea florii de colț” (preluată de la Carmen Sylva) – regia:Paul Călinescu, scenariu: Paul Călinescu, actori principali: Ileana Niculescu, Traian Vrajbă, Ioana Călinescu.
Floarea de Colț, simbol al dragostei
Simbol al curajului si dragostei, al puritatii si curateniei, floarea-de-colt (Edelweiss, Floarea-reginei, Leontopodium alpinum) este si un simbol national în multe țări cum ar fi: Elveția, Austria sau Germania. Semnificația germană a numelui este edel – aristocratic și weiss – alb.
Metabolismul rar al florii de colț a protejat-o timp de mii de ani în condiții climatice aspre. Floarea de colt crește pe vărfuri montane cu înălțimi de 1500-3400 metri deasupra nivelului mării. O asemenea locație expune această floare la raze ultraviolete puternice, presiune atmosferică ridicată, condiții meteorologice exteme și schimbări ale umidității.
O adevarată comoară și greu de găsit, floarea de colt este prezentă în arta populară, în basmele și legendele vechi de secole, în tradițiile păstrate de la o generație la alta.
„Leontopodium alpinum”, floarea de colt, este asociată deseori cu măreția crestelor muntoase ale Alpilor și datorită imaginilor memorabile dar și a melodiei inconfundabile din inegalabila peliculă „Sunetul muzicii”. Frumusețea unică a florii albe cu petale de catifea a făcut ca minunata plantă a stâncilor să devină simbolul purității și fidelității în Bavaria și emblemă națională în Elveția.
Ce a spus Nestor Urechea despre floarea de colț
La noi în țară, floarea de colț are mai multe denumiri. În anul 1911, Nestor Urechea, spunea că “Edelweiss este numele nemțesc al unei flori care crește numai pe piscurile înalte ale Alpilor și pe steiurile inaccesibile ale Bucegilor noștri. Un gând curtenitor a îndemnat pe unii s-o numească pe românește floarea reginei; nu acesta este însă adevaratul său nume, ci acela dat de ciobanii care petrec vara în vecinatatea ei – pe plaiurile Caraimanului și Costilei – și anume Floare de colț, Floare de Bucegi, sau, mai simplu Floare, fiindcă după cugetul ciobanilor ea este floare, așa cum Dumnezeu este Dumnezeu”.
În anul 1926, Nestor Urechea spunea că “Denumirea de Floarea Reginei nu este populară, ci este o denumire recentă dată în cinstea reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă. Numirea ciobanească era Floare de Bucegi sau Floare de Colți, și mai simplu, Floare. În muntele Ceahlau se numește Albumeala și Tudelița.”
Legenda românească a florii de colț
În folclorul popular românesc circulă o legendă potrivit căreia aparitia pe pământ a florii de colț are legătură cu momentul nașterii lui Iisus Hristos, astfel că: Steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi spre locul nașterii Domnului, a stat o clipă deasupra Bethleemului și s-a gândit ce să facă mai departe, căci își îndeplinise misiunea dată de Dumnezeu.
“Să mai stau pe cer așa strălucitoare cum m-a facut stăpânul lumei, nu se poate, fiindcă nu trebuie să uit că unealta smerită sunt în mâna Domnului; și apoi s-ar înșela oamenii, crezând că pe fiece seară s-a nascut Fiul. Unde să mă aciuiesc, dar, pe Pământ?” Apoi, Steaua a coborât de pe boltă, să-și afle locul de odihnă. Călătorind peste mări și țări, peste ținuturi cu oameni mai sălbatici decât fiarele, care înrobeau alți oameni, sau se războiau pe gustul conducătorilor, într-o zi…“steaua sosi deasupra unor munti inalti cu spinari imbracate cu o iarbă scundă”, stânci golase și molifti trufași. Erau Bucegii, cufundați în liniște și pace, cum nu întâlnise nicăieri în lunga sa rătăcire în jurul Pământului.
“Nici chiote salbatice chemătoare la măceluri, nici vaete, nici plansete; o tăcere adâncă nesfârșită. Și, desfăcându-se în mii de steluțe, căzu, de se agăță de ziduri uriașe; fiecare steluță se făcu o floare albă, moale ca lâna; și așa se înfăptui Floarea Bucegilor.”
Ce spun legendele din alte țări ale lumii
Potrivit legendelor din zona Munților Alpi, floarea de colț (l’edelweiss) s-a născut în Paradis, dintr-un fulg din lână de miel, pe care Sfânta Fecioară l-a lăsat să atingă pământul după ce Fecioara a adormit torcând. Se pare că această floare aduce noroc celor care o culeg.
O altă legendă din zona Alpilor spune că, cu ceva timp în urmă, pe cel mai înalt vârf din Alpi, a trăit o zână frumoasă, pe care toată lumea a numit-o Crăiasa Zăpezii. Cei care trăiau în munți, vânători și păstori, au urcat să admire crăiasa, dar toți au căzut de pe stâncă și s-au prăbușit în defileu. Astfel, părea că nici un muritor nu se putea căsători cu Crăiasa Zăpezii. Dar, în ciuda acestui fapt, multe suflete curajoase au încercat să vorbească cu ea, în speranța că o vor convinge să îi iubească. Fiecare pețitor s-a dus în palatul magnific de gheață cu acoperiș de cristal, unde era tronul Crăiesei. Însă, în momentul când începea să vorbească despre dragoste și vroiau să ceară mâna ei, mii de spiriduți apăreau, îl luau și îl aruncau de pe stâncă, într-un abis fără fund. Crăiasa se uita calmă la scena și inima ei de gheață nu era capabilă să simtă niciodată dragoste sau milă.
FOTO wikipedia.org
Această legendă a palatului de cristal și a reginei frumoase s-a împrăștiat în cele mai îndepartate sate alpine și case de vânători neînfricați. Fascinat de această legendă, un vânător, a decis să își încerce norocul. După ce a părăsit valea, el a mers vreme de mai multe zile, a urcat pe piscurile acoperite cu zăpadă și gheață, în ciuda vântului. De multe ori se părea că totul era pierdut, dar gândul la Crăiasa frumoasă îi dădea puteri noi și se forța să meargă mai departe. În cele din urmă, după multe zile, el a văzut un palat de gheață, strălucitor. Și-a adunat ultimele lui puteri și a intrat în Sala Tronului. El a fost atât de șocat de frumusețea crăiesei, ca nu a putut rosti un cuvânt. Crăiasa s-a uitat în tacere și a crezut că dacă el nu cere mâna ei, atunci nu este nevoie să apeleze la spiriduși. Spre surprinderea ei, a descoperit însă că, comportamentul vânătorului a atins inima ei. Ea și-a dat seama că-i place acest vânător îndrăzneț, care era tânăr și frumos.
Pe masura trecerii timpului, deși i-a fost frică să recunoască, era fericită să se căsătorească cu acest om tânăr. Între timp, spiridușii au fost foarte surprinși să vadă acest lucru, dar apoi au devenit foarte supărați. Ei se temeau foarte tare că regina lor poate încălca legea și va aduce oameni pe munte. Văzând că regina nu se grăbea să scape de vânător, spiridușii au decis să preia inițiativa în mâinile lor. Într-o seară, după lăsarea întunericului, au sărit, l-au apucat pe tânărul vânător și l-au aruncat de pe o stâncă. Crăiasa Zăpezii a văzut totul dar nu a putut face nimic. Însă inima ei de gheață s-a topit și a devenit o femeie simplă, iubitoare. Si pentru prima dată în viața ei i-a curs o lacrimă, care a căzut de pe stancă și s-a transformat într-o mică stea de argint. Aceasta a fost prima floarea de colț … De atunci, această floare se găsește doar pe vărfurile cele mai înalte și pe marginea prăpăstiilor, potrivit universdecopil.ro
