Lifestyle

Proiectul „Roadpol – Safety Days”, încercare de reducere a accidentelor şi a consecinţelor acestora

Antena 3.ro

România este campioană la accidentele cu consecințe tragice. Poliţiştii rutieri derulează, la nivel naţional, începând de joi până pe 22 septembrie, proiectul „Roadpol – Safety Days” care îşi propune reducerea accidentelor şi a consecinţelor acestora.

Poliţiştii vor purta discuţii cu participanţii la trafic pentru conştientizarea importanţei respectării normelor rutiere, în special cele cu privire la conducerea sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive, respectarea regimului legal de viteză, traversarea neregulamentară, utilizarea telefonului mobil sau portul centurii de siguranţă.

În această perioadă, la nivel european, se desfăşoară operaţiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operaţiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), al cărei obiectiv principal este sancţionarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenţia de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranţa deplasării pe drumurile publice, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi.

Proiectul îşi propune ca ziua de 21 septembrie să devină o zi fără persoane decedate din cauza accidentelor rutiere pe drumurile din Europa.

În 2020 numărul victimelor accidentelor rutiere produse pe drumurile din Uniunea Europeană s-a redus cu 17%, o scădere fără precedent favorizată de mobilitatea redusă impusă de statele membre prin restricțiile adoptate din cauza pandemiei de coronavirus. Astfel, au fost cu 4.000 de accidente mai puțin anul trecut. Numărul victimelor a fost de 18.800 în UE, plus Norvegia, Islanda și Elveția, arată cifrele prezentate de Comisia Europeană.

România se află pe prima poziție în clasamentul morților și răniților

În clasamentul morților și răniților, România se află pe prima poziție, cu 85 de victime la un milion de locuitori, poziție pe care o deține de câțiva ani. Numărul victimelor din țara noastră este dublu față de media Uniunii Europene (42), chiar dacă a scăzut cu 31% în ultimii 10 ani.

Bulgaria, țara alături de care am fost umăr la umăr în ultimul deceniu la capitolul victime la milionul de locuitori,  a reușit să reducă cu 40% numărul accidentelor cu morți în perioada 2010- 2020 și acum se află pe poziția a treia în clasament, cu 67 de victime. De menționat că Bulgaria a fost ani la rând pe prima poziție în clasamentul UE al victimelor, până să fie depășită de România.

Pe poziția a doua a clasamentului se află acum Letonia, cu 74 de victime la un milion de locuitori.