Nu cu mult timp în urmă politicienii au anunța că românii urmează să primească bani ca să cumpere becuri cu led, mult mai economice decât ceea ce au avut până acum. Doar că între timp, și-au dat seama că Administrația Fondului de Mediu are probleme cu sistem informatic, care nu e deloc unul potrivit. Așa că programul „Rabla pentru becuri” s-a stins înainte de a se fi aprins…
Guvernanții au anunțat că oricine renunță la acest tip de bucuri urmează să primească un voucher de 200 de lei ca să achiziționeze becuri led, ministrul Mediului alocând pentru acest program nu mai puțin de 400 milioane de lei. „Estimarea s-a făcut… În principiu, am pornit de la disponibilitățile bănești pentru următoarele trei luni”, a declarat la începutul lui octombrie Tanczos Barna, ministrul Mediului.
Ce metode au găsit comercianții ca să-și vândă marfa
Nu s-a întâmplat nimic, românii, care au așteptat cât au putut, fac acum ce știu. Adică achiziționează aceleași becuri cu filament care, oficial, sunt interzise din anul 2018. Dar comercianții știu să facă bani, prin portițe legislative, iar Ministerul Mediului ca și AFM nu dau nici un semn.
Pentru că becurile cu filament e voie să se folosească doar pentru uz industrial, românii, inventivi din fire, au scris acest lucru pe ambalajul becurilor și își văd liniștiți de treabă. Iar cine dorește să le cumpere, o poate face de oriunde, chiar și din piețe.
„La acest moment, Autoritatea noastră cel puțin… nu are alte pârghii de a le retrage de la comercializare”
Nici ANPC nu are ce să facă, președintele instituției povestind că românii merg la bulgari sau altă țară europeană de unde achiziționează becurile. „Ne-am confruntat cu importuri masive, am oprit parte dintre acestea, depistând deficiențe ale marcajului CE, deficiențe de ambalare, deficiențe de inscripționare pe balonul de sticlă…
Din păcate, merg până la vecinii bulgari sau în orice altă țară europeană în imediata vecinătate a țării noastre și de acolo, cu camioane de mici dimensiuni, intră, fiind vorba de spațiul intracomunitar. Din păcate, la acest moment, Autoritatea noastră cel puțin… nu are alte pârghii de a le retrage de la comercializare, așa cum este clar că a avut în vedere directiva europenă”, a mărturisit Horia Constantinescu, președinte ANPC.