Începând cu data de 30 septembrie, șoferii care vor să caseze autoturismele mai vechi de 15 ani se vor putea înscrie în programul numit „Rabla Local”. Aceștia însă trebuie să țină cont de un lucru esențial.
Pentru a putea primi pentru fiecare mașină 3.000 de lei, proprietarii vor trebui să afle mai întâi dacă primăria pe raza căreia este înmatriculată mașina participă sau nu la acest program.
Și Administrația Fondului pentru Mediu (AFNM) atrage atenția asupra acestui detaliu. Orice persoană fizică interesată de Rabla Local, dacă dorește să se înscrie în program, înainte să-și caseze sau radieze mașina, trebuie să verifice dacă primăria de care aparține cu domiciliul participă sau nu în acest program.
Ulterior, proprietarii autoturismelor trebuie să trimită o cerere la Primărie și să aștepte confirmarea că sunt eligibili. Apoi mașinile pot fi duse la orice centru autorizat de casare din zonă. Cu bonul se vor întoarce la primărie pentru decontare.
Este vorba despre un stimulent în valoare de 3.000 de lei. Jumătate din bani vin de la stat, iar jumătate de la autoritățile locale, dacă acestea sunt interesate să participe la program. În cazul în care autoritățile locale decid să nu ia parte la programul Rabla Local, posesorii de autoturisme mai vechi de 15 ani nu vor primi niciun ban.
„Ne bazăm pe inițiativa locală”
Conform ghidului de finanțare pentru „Rabla Local”, posesorii autoturismelor mai vechi de 15 ani trebuie să se adreseze primăriei de care aparțin. De aici vor primi în schimbul mașinii 3.000 de lei pentru casare și radierea din circulație. La rândul ei, primăria va cere Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) suma de 1.500 de lei, cu titlu de finanțare, pentru fiecare autovehicul uzat.
„În septembrie, în baza ordinului de ministru, unitățile administrativ teritoriale, primăriile, pot declanșa, sau pot începe programele locale.
Un lucru foarte important trebuie subliniat. În acest program ne bazăm pe inițiativa locală. Ceea ce asigurăm noi este o cofinanțare la acest program și aceasta a fost înțelegerea cu primăriile din municipii și din orașe în mod special, dar și din zona rurală.
Venim noi cu o cofinanțare de 50% la această primă de casare de 3.000 de lei, dar inițiativa este una locală.
Pentru că atât gestionarea deșeurilor, cât și gestionarea problemei calității aerului, sunt probleme transferate prin lege în sarcina autorității locale.
Cu data de 1 octombrie, cu siguranță, putem începe primele deconturi, dacă există primării care pornesc programul în cursul lunii septembrie”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului.