Sfârșitul acestei săptămâni vine, din nou, cu vreme neașteptat de caldă pentru această perioadă. Prognoza meteo pentru weekend anunță temperaturi demne de luna august.
Deși mai sunt doar câteva zile până la începutul lunii octombrie, temperaturile se mențin ridicate. Prognoza meteo în weekend indică temperaturi caniculare, cu care se vor situa în jurul valorii de 36 de grade Celsius.
Și în perioada următoare se vor consemna temperaturi peste cele normale acestei perioade, în întreaga țară. Conform specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, plusurile vor fi de aproape 10 grade Celsius față de mediile normale înregistrate în România.
Din acest motiv, meteorologii susțin că în 2023 avem parte de a doua cea mai călduroasă lună septembrie din ultimii 60 de ani.
Prognoza meteo pentru weekend
Potrivit prognozei ANM, temperatura va continua să crească vineri, sâmbătă și duminică. Vârful se va atinge mâine, în sudul țării.
„În zilele următoare așteptăm ca temperaturile să mai crească. Probabil, cel mai cald va fi sâmbătă. În partea de sud a țării temperaturile maxime vor depăși 34-35 de grade Celsius, pe arii destul de extinse. Aceste valori sunt aproape cu 10 grade mai ridicate decât ar fi firesc în această perioadă. Normalul la sfârșit de septembrie ar fi temperaturi maxime între 20 și 26 de grade”, a declarat Florinela Georgescu, director executiv Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit expertului ANM, sâmbătă și duminică, maximele ar putea atinge 34-35 de grade Celsius. „Noi ne așteptăm la maxime vineri, mai ales sâmbătă, dar și duminică, care să pornească de la 28-30 de grade în majoritatea regiunilor și să ajungă spre 34-35 de grade Celsius. Poate izolat chiar mai mult în partea de sud a teritoriului”, a precizat Georgescu.
Și săptămâna viitoare va fi cald
Conform sursei citate, și săptămâna viitoare vor fi temperaturi peste media perioadei. Totodată fenomenele de instabilitate atmosferică vor fi reduse. Există puține șanse de precipitații în perioada următoare, cel puțin până la începutul săptămânii viitoare.
Regimul redus de precipitații se va menține însă. „Săptămâna viitoare nu va aduce prea multe ploi, poate doar în zonele montane și în partea de vest, însă pe arii restrânse”, a precizat oficialul ANM.
Conform sursei citate, există o probabilitate crescută ca temperaturile peste media normală să se mențină și luna viitoare.
„Estimările pe durată mai lungă arată probabilitatea să ne menținem cu un regim al temperaturilor peste normal și în mare parte a lunii octombrie. Ar putea fi o lună cu mai puține ploi decât perioada anterioară”, a precizat directorul ANM.
Potrivit acestuia, este foarte posibil să avem perioade de vacanță și în luna octombrie. Și pentru că tot a amintit de vacanțe, meteorologul le-a recomandat românilor să nu rateze acest weekend și să meargă pe Litoral. „Probabil că este cam ultimul, poate penultimul weekend cu vreme de plajă”, a mai precizat Florinela Georgescu citată de Digi24.