Actual

Prognoza meteo s-a schimbat! Când vine, într-adevăr, toamna

prognoza-meteo-weekend
sursă foto: playtech.ro

Zilele următoare, asta până la sfârșitul săptămânii acesteia, vremea se va menține foarte călduroasă, iar temperaturile vor ajunge la valori ridicate de până la 35 – 37 de grade. Cum este obișnuit în anotimpul cald, au parte și furtuni scurte, de vară, cu descărdcări electrice și cantități semnificative de precipitații. Însă, de la începutul săptămânii viitoare, vremea se va schimba, anunță reprezentanții Agenției Naționale de Meteorologie (ANM).

Începând cu ziua de luni, 21 august, se va înregistra o ușoară scădere a valorilor în cazul temperaturilor în țara noastră, potrivit celui mai recent al echipei ANM. Este vorba în acest caz de zona de Nord a României, în special în ceea ce privește nord-estul. Însă, acest fenomen nu va dura mult, căci spre sfârșitul săptămânii, temperaturile vor crește din nou, iar estimările făcută indică valori cuprinse între 39 de grade Celsius și 40 de grade Celsius.

Vreme schimbătoare

La munte, însă, vremea va avea variații, însă nu foarte semnificative din punct de vedere al valorilor termice, mai ales pe perioada nopții,  când se vor raporta în jurul mediei de 20 de grade Celsius pe aproape tot parcursul săptămânii viitoare. În schimb, diminețile vor fi cele care vor fi mai răcoroase, însă doar pe la început, pe la primele ore, iar apoi minimele termice vor crește ușor, începând de la valorile de 10 – 12 grade. 

O veste bună vine tocmai din partea unui model american de prognoză, numit GFS, care, potrivit ultimelor date, se estimează pentru următoarea perioadă maxime de peste 40 de grade Celsius în câteva regiuni din acest spațiu geografic cu refeire exactă pentru perioada 23 – 25 august. chiar și așa, șansele sunt unele destul de mici să se atingă într-adevăr astfel de valori termice. În schimb, ceea ce  este mai mult probabil, este ca presiunea atmosferică să fie relativ ridicată pentru perioada mai sus amintită, iar tocmai de aceea există posibilitatea ca ploiile să își facă din nou simțită prezența.

În acest fel, chiar dacă un scenariu în care canicula și temperaturile ridicate să persiste pentru un interval lung de timp, șansele ca toamna să vină în România chiar mai devreme de 1 septembrie încă nu sunt total excluse.

Canicula persistă

Până vom afla cu exactitate toate aceste informații, un lucru îl știm cert: canicula persistă și în zilele următoare, iar codul galben emis de echipa ANM persistă până duminică, 20 august, un cod galben ce face referire la un disconfort termic ridicat. Temperaturile pot trece în această perioadă de valoarea de 37 de grade Celsius, asta zona de sud şi sud-est a ţării, iar în regiunile vestice şi estice se vor înregistra şi 34 de grade Celsius.

„Disconfortul termic va fi ridicat şi în regiunile vestice şi estice, unde vor fi maxime de 32…34 de grade”, a transmis ANM. În după-amiaza zilei de joi, 17 august, în estul şi sud-estul României, disconfortul termic va fi unul mai mare, iar indicele temperatură umezeală (ITU) local va ajunge şi chiar va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, detaliază romaniatv.net.