Prognoză meteo 28 septembrie. Ne aflăm în ultimele zile din luna septembrie. Temperaturile întâlnite la momentul actual sunt cu mult peste normalul perioadei actuale. Ne confruntăm cu schimbări destul de radicale. Toamna aduce cu sine temperaturi numai bune unui sezon de vară.
Vreme foarte caldă la final de septembrie. Meteorologii au anunțat că ne vom confrunta cu valori termice ridicate peste normalul perioadei. Această perioadă este anormal de caldă, având în vedere data din calendar. Această tendință calde se va prelungi și mâine. Dar, din weekend, vremea de schimbă radical. De abia atunci toamna începe să-și facă simțită prezența.
Prognoză meteo 28 septembrie
În luna septembrie, ne confruntăm cu un val de temperaturi extrem de calde pentru această perioadă. Ultimele zile ale lunii aduc cu sine această tendință crescătoare a valorilor termice, care sunt specifice unei zile de vară. Dar, în acest final de săptămână, toamna se va instala, iar temperaturile se vor schimba radical.
Prognoză meteo 28 septembrie. Valori de până la 27, chiar 30 de grade Celsius se vor regăsi la nivelul teritoriului joi, dar și vineri. „Avem, într-adevăr, o vreme cu mult mai caldă decât în mod normal la această dată, temperaturi de până la 27 chiar 30 grade Celsius în partea de sud a teritoriului, acestea fiind valori cu peste 6-7 grade mai ridicate decât ar trebui să avem la această dată. Acest tablou termic se va menține, de altfel, și în zilele următoare, şi joi, şi vineri.” a spus Alina Șerban, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). În Capitală, locuitorii se vor bucura de o vreme mai caldă decât în mod normal, pentru acest interval de timp. Vorbim de maxime de până la 27-29 de grade.
Vreme caldă și frumoasă
Prognoză meteo 28 septembrie. Joi, vremea va fi în general frumoasă și caldă. Maximele vor fi în medie cu 4 până la 7 grade peste cele obișnuite pentru sfârșitul lunii septembrie. Vom avea parte de valori între 23 și 29 de grade. În timp ce minimele vor fi cuprinse între 2 și 4 grade în zona joasă a Carpaților Orientali și 18 – 20 de grade pe litoral. Posibilitatea de ploaie este extrem de redusă.
Cerul va fi în general senin, cu înnorări ocazionale, mai ales pe parcursul zilei în sud și sud-est. În sud-estul țării și pe crestele montane, pe parcursul zilei, vântul va sufla moderat. Izolat cu intensificări modeste, fiind vorba de rafale de până la 40…50 km/h). Condiții de ceață vor fi prezente în primele ore și spre sfârșitul intervalului.
Vremea se răcește în weekend
În acest weekend, vom avea parte de temperaturi mai răcoroase. Valori termice vor scădea în anumite zone ale țării. De abia în aceste zile, toamna își va face simțită prezență. Vor fi înregistrate valori termice care se încadrează în normalul acestei perioade. Vor apărea ploi în jumătatea de nord a țării, cu precădere sâmbătă și duminică.
„Poate doar sâmbătă se va răci ușor în vest, în nord, în centru, apoi și în celelalte regiuni, însă această răcire va aduce tabloul termic la un normal al perioadei calendaristice în care ne regăsim. Acest lucru înseamnă temperaturi maxime până vineri, între 23-24 de grade până spre 28-29 de grade, izolat, din nou 30 de grade” a explicat meteorologul, conform Adevărul.