Social

Probleme pe platforma de vaccinare! Valeriu Gheorghiță: ”Este posibil să apară întârzieri”

Probleme pe platforma de vaccinare! Valeriu Gheorghiță: ”Este posibil să apară întârzieri”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, a mărturisit că este posibil să apară întârzieri la platformă, argumentând acest lucru prin faptul că „se lucrează pe o platformă aflată în producție”.

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din România, Valeriu Gheorghiță, în urma plângerilor făcute de oameni despre probleme întâmpinate la accesarea platformei de vaccinare, a explicat că „este posibil să apară întârzieri la platformă”, deoarece „se lucrează pe o platformă în producție, cu zeci de mii de utilizatori în acest moment care o accesează, și există riscul unor sincope în funcționare”.

Probleme pe platforma de vaccinare!

Medicul militar a mărturisit că acesta este și motivul pentru care s-a recurs la deschiderea graduală a listelor de așteptare pe județe.

„Asigurăm pe toată lumea că în final nu ar mai trebui să existe aceste disfuncționalități. Colegii noștri de la STS lucrează aproape non stop, aș putea spune, pentru a asigura o fluență a platformei”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

„30 de județe au fost deja operaționalizate și deja sunt înscrise aproximativ 77.000 de persoane pe aceste liste de așteptare”, a mai precizat doctorul infecționist militar.

Valeriu Gheorghiță a făcut aceste afirmații, în contextul în care, țara noastră a intrat astăzi în etapa a treia, mai exact etapa finală de vaccinare din România împotriva coronavirusului, cea a imunizării populației generale. Oamenii se pot înscrie pe platforma națională de vaccinare sau prin intermediul call-center-ului, iar listele de așteptare s-au deschis progresiv, începând cu ora 9.00, potrivit Libertatea.