Lifestyle

PRO TV dă startul unei comedii de oameni mari! Diana Roman, Andi Vasluianu și Marius Florea Vizante se apucă de VIDEOCHAT

PRO TV dă startul unei comedii de oameni mari! Diana Roman, Andi Vasluianu și Marius Florea Vizante se apucă de VIDEOCHAT

PRO TV dă startul unei comedii de oameni mari! Diana Roman, Andi Vasluianu și Marius Florea Vizante se apucă de VIDEOCHAT

Serialul aduce o poveste urbană, începută în pandemie și continuată în perioada de relaxare, cu un business neconvențional, un om de afaceri descurcăreț, o tânără aparent naivă, dar care joacă după propriile reguli și un scenariu care nu va avea nicio reținere în a aborda subiecte care pot părea tabu în societate.

Sâmbătă noapte, 20 iunie, la ora 24:00, Diana Roman (care o interpretează pe Nina în serial), Andi Vasluianu (Andrei în serial) și Marius Florea Vizante (domnul Popovici) intră în pielea personajelor și, în același timp, în lumea unei industrii online: videochat-ul. Nina este o tânără moldoveancă, educatoare la grădiniță, care rămâne fără job din cauza pandemiei. Andrei este proprietarul unui studio de videochat care, având fler și dorința de dezvoltare a afacerii, încearcă să o convingă pe Nina că poate supraviețui acestei perioade și să câștige un ban cinstit. Totul se complică atunci când primul “client” al Ninei este domnul Popovici, tatăl unuia dintre copiii de la grădinița unde lucrează ea. Mai departe, povestea se dezvoltă de la un episod la altul, personajele evoluează, abordând subiecte de actualitate și pe alocuri sensibile cu un umor al situației abordat foarte bine din scenariu.

„Diana, ce faci cu viața ta? Și m-am apucat de Videochat!”

M-am uitat în oglindă, am luat decizia să slăbesc foarte mult și mi-am zis: Diana, ce faci cu viața ta? Și m-am apucat de Videochat! (râde) Glumesc, normal! A fost o poveste foarte amuzantă, pentru că eu am stat în toată această perioadă de pandemie cu mama și bunica, la țară în Moldova. Și, după ce am filmat episodul pilot și a apărut pe Facebook, dacă mă duceam la magazinul din sat, erau foarte multe priviri ciudate ațintite asupra mea, oamenii de acolo chiar au crezut că asta fac, se dusese vorba în sat.”, a spus Diana Roman despre serialul Videochat. 

„Avem ironie și umor în Videochat, să vă uitați sâmbătă noapte”

Serialul are un umor subtil. E scris foarte bine, nu are nimic vulgar sau grobian, chiar dacă până la urmă vorbim despre un subiect delicat. Andrei, personajul pe care îl joc, e smart, e adaptabil, doar așa ar reuși să atragă pe cineva care n-ar face niciodată așa ceva. Avem ironie și umor în Videochat, să vă uitați sâmbătă noapte.”, a spus Andi Vasluianu.Nu vă lăsați păcăliți. Videochat e un pretext pentru a vedea multe lucruri ascunse ale vieții!”, a spus Marius Florea Vizante despre Videochat. 

Videochat are un scenariu scris de Alexandru Popa, iar regia îi aparține lui Vlad Zamfirescu.

Când te dezbraci de inhibiții, vezi adevărul gol-goluț. Videochat. O comedie de oameni mari.