Lifestyle

Prinţul Sturdza şi Prinţul Emanuel cer despăgubiri ONG-ului Agent Green: Un milion de euro pentru cazul ursului Arthur

Prinţul Sturdza şi Prinţul Emanuel cer despăgubiri ONG-ului Agent Green: Un milion de euro pentru cazul ursului Arthur

„Nu confundaţi vânătorii cu braconierii. Vânătorii au grijă de vânat”, a declarat Prinţul Sturdza. Prinţul Dimitrie Sturdza şi Prinţul Emanuel de Liechtenstein cer despăgubiri uriaşe ONG-ului Agent Green pentru afirmaţii defăimătoare. Cei doi au intentat un proces de un milion de euro ONG-ului care a prezentat cazul ursului Arthur drept împuşcarea ilegală a celui mai mare urs din România.

Prinţul Sturdza şi Prinţul Emanuel cer despăgubiri ONG-ului Agent Green: Un milion de euro pentru cazul ursului Arthur

Prinţul Sturdza a vorbit, în exclusivitate pentru România TV, printre altele, despre procesul intentat ONG-ului Agent Green, despre ce vor face cu milionul de euro pe care-l vor obţine dacă vor avea câştig de cauză, despre beneficiile vânătorii, dar şi despre soluțiile ca oamenii să nu mai fie atacați zilnic.

Prinţul Dimitrie Sturdza demontează neadevărurile care s-au spus despre vânătoarea ursului Arthur, lansând mai multe atacuri la adresa liderului ONG-ului Agent Green, Gabriel Păun.

„Despre această vânătoare s-au spus mai multe lucruri neadevărate. S-a spus că a fost o vânătoare ilegală. Însă Prinţul Emanuel a fost la o vânătoare permisă de ministrul Mediului. A doua minciună este cea referitoare la faptul că Arthur a fost cel mai mare urs din România. Sunt mulţi urşi care sunt mult mai mari decât Arthur. Povestea asta e trasă de păr.

Se pare că ursul Arthur a fost împuşcat la 300 m distanţă de o fermă unde a făcut ravagii. Domnul Păun spune că nu ar fi trebuit împuşcat masculul ăsta foarte mare, dar că ar fi trebuit eliminată o ursoaică cu doi pui. Domnul Păun e finanţat din afară, sunt multe ţări în Europa de Vest care nu vor să relocăm urşii noştri acolo.

Cele mai multe ONG-uri sunt finanţate din afară. Să le propunem să ducă urşi de la noi din ţară în ţara care le finanţează. Pe timpul lui Ceauşescu erau între 4.000 şi 6.000 de urşi, nu se ştie exact, dar acum e sigur că numărul lor s-a dublat. dacă Uniunea Europeană ne spune că ar fi bine să avem 2.000-3.000 de urşi, ce facem cu restul de 9.000? Eu propun să împărţim 1000 la nemţi, 800 la francezi etc”, explică Alteţa Sa.

Prinţul Sturdza adaugă că, dacă aceste ţări europene refuză oferta de relocare, nici nu ar trebui să aibă dreptul să ne spună, prin intermediul ONG-urilor, ce să facem cu urşii.

„Dacă aceste ţări nu ne vor urşii, atunci nici să nu ne spună nouă, prin ONG-urile astea păcătoase, ce avem de făcut cu urşii. Vânătoarea a fost bine reglementată în România până acum. Dacă fauna asta mai există, e mulţumită vânătorilor, că vânătorii au grijă de vânat. Eu nu cunosc oameni să se ducă să împuşte tot ce mişcă. Aceia care împuşcă tot ce mişcă sunt braconieri, nu vânători”, subliniază prinţul.

Prințul Sturdza: Trofeele trebuie împuşcatepentru că sunt animale bătrâne

„Am auzit o prostie, să nu se vâneze trofee. Dar ce să se vâneze, puii, mamele? Nu, exact trofeele trebuie împuşcatepentru că sunt animale bătrâne, care împiedică animalele tinere să se înmulţească.

A doua prostie pe care am auzit-o, că nu avem voie să aducem vânători străini în România. Ei plătesc să vină în România. Banii rămân aici şi trofeul poate să plece în afară. Banii din taxele acestea se duc pe îngrijirea animalelor pentru că iernile sunt foarte grele la noi, se duc pe paznici, care trebuie să vegheze să nu vină braconierii şi să împuşte femelele şi puii, sunt o mulţime de costuri. Şi mai e şi o redevenţă la statul român”,a conchis prințul Sturdza.