Principiile viitoarei legi a salarizării. Guvernul are programată o şedinţă joi la ora 13:00. Pe agendă se află, printre altele, principiile care vor sta la baza elaborării noii legi a salarizării din sistemul bugetar, dar şi măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Agenţii economici care deja au fost amendaţi de două sau trei ori şi nu vor să respecte măsurile anti-COVID s-ar putea trezi cu întreaga activitate suspendată temporar, potrivit unui proiect de lege, ce se va afla joi în atenţia guvernului.
Ministrul de interne, Lucian Bode, spunea că într-o primă fază se va afişa la intrarea în sediu un mesaj de închidere a spaţiului, precizându-se data până la care va fi valabilă această sancţiune, iar dacă nu va fi respectată decizia, atunci se vor aplica sigilii.
Miniştrii vor discuta şi memorandumul pe baza căruia vor fi elaborate criteriile necesare noii legi a salarizării, o lege în care sporurile vor fi acordate doar pentru cazuri speciale.
Principalele modificări sunt plafonarea sporurilor la maximum 20% din salariul de bază, refacerea coeficienților de ierarhizare în funcție de care sunt calculate salariile, o grilă separată pentru angajații din administrația locală, dar și introducerea unui spor de performanță lunar.
Iată principiile majore enunțate în memorandum
– reanalizarea coeficienților de ierarhizare pentru fiecare familie ocupațională de funcții bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic și cel mai mare salariu de bază, și înmulțirea coeficienților cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare – 2300 lei;
– introducerea unor grile de salarizare pentru administrația publică locală, corespunzător funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;
– plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;
– revizuirea sistemului de acordare a sporurilor.
Tot joi, ministrul finanţelor, Alexandru Nazare, ar urma să prezinte situaţia execuţiei bugetare privind cheltuielile de personal pentru toţi ordonatorii de credite, informează RRA.
Şeful executivului, Florin Cîţu, atrăgea atenţia că limita de 110 miliarde de lei prevăzută în buget nu poate fi depăşită.
De asemenea, miniştrii ar putea discuta şi un memorandum referitor la aducerea în România a unei noi tranşe de 300 de mii de doze de vaccin Pfizer, dar şi un proiect de ordonanţă de urgenţă de suplimentare a plăţii medicilor de familie, care efectuează vaccinarea cu 40 de lei.
Și proiectul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia s-ar putea afla joi în atenţia Cabinetului.