Primii bani din celebrul PNRR au ajuns la firma înființată de eurodeputatul USR Dragoș Pîslaru. El și membrii fondatori ai firmei au primit un contract de consultanță.
Pîslaru e cel care a înființat societatea, a fost administrator până la numirea ca ministru în Guvernul Cioloș, apoi a rămas acționar până a ieșit din funcții publice. Printre membrii fondatori se numără și Florin Cîțu.
Primii politicieni care pun mâna pe banii din PNRR sunt de la USR
De curând, firma politicienilor a primit finanțare pentru un contract de consultanță, arată Jurnalul Național, ediția print de astăzi.
Contractul „Refacerea strategiei de dezvoltare locală” a fost atribuit firmei controlate de Dragoș Pîslaru de către Primăria Sectorului 2, unde primar este Radu Mihaiu de la USR, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene în Guvernul Cioloș, din care au făcut parte și Pîslaru și Cristian Ghinea.
Atribuirea se spune că a fost făcută prin procedură simplificată și contractul s-a semnat în luna martie.
Primarul Radu Mihaiu „a achiziționat servicii aferente modificării și actualizării Strategiei de Dezvoltare Locală Integrală și Durabilă a sectorului 2 pentru perioada 2016-2025, prin contractarea unor servicii de consultanță în dezvoltare”.
Resuscitarea unui proiect din 2017
Proiectul de Strategie pentru Dezvoltarea Locală fusese adoptat în 2017 de către Consiliul local de atunci. Ulterior, când USR a câștigat Primăria Sectorului 2, proiectul a fost resuscitat, mai ales că putea avea susținere financiară din PNRR, programul lucrat de fostul ministru al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea de la USRR.
Pe 27 decembrie 2021, Primăria Sector 2 a publicat un anunț de participare pe SAPP (Sistemul electronic al achizițiilor publice) în care a informat că „urmează să organizeze o selecție, fără licitație, prin procedură simplificată, pentru contractarea serviciilor de consultanță”, a descoperit jurnalistul Ion Alexandru.
Pe 28 martie 2022, s-au primit două oferte, din care a ieșit câștigătore firma lui Dragoș Pîslaru. Firma de consultanță, înființată de politicieni, se numește SC Civitta Strategy&Consulting SA.
Dragoș Pîslaru, beneficiar de proiect PNRR, monitorizează miliardele de euro pentru Guvern
O informație uimitoare. Pe 10 ianuarie 2022 a fost lansată o platformă de monitorizare a PNRR, un proiect finanțat de Parlamentul European prin grupul politic Renew Europe, la care e afiliat Dacian Cioloș și grupul său USR-PLUS.
Platforma de monitorizare, „Monitor PNRR”, a fost prezentată într-o conferință on-line de europarlamentarul Dragoș Pîslaru, cel care „urmărește îndeplinirea sarcinilor asumate de către Guvernul de la București pentru accesarea celor peste 29 de miliarde de euro”, citează Jurnalul Național.