Economic

Primele ȚĂRI care au primit bani din Fondul European de Relansare. Ce sumă are alocată fiecare țară!

Primele ȚĂRI care au primit bani din Fondul European de Relansare. Ce sumă are alocată fiecare țară!

Primele ȚĂRI care au primit bani din Fondul European de Relansare. Ce sumă are alocată fiecare țară! Portugalia, Luxemburg şi Belgia sunt primele state care au primit bani din Fondul European de Relansare, prin planurile naţionale de redresare şi rezilienţă.

Este un avans de 13% din sumele promise în cadrul masivului plan de recuperare al Uniunii Europene, în valoare totală de 800 de miliarde de euro.

Primele ȚĂRI care au primit bani din Fondul European de Relansare. Comisia Europeană a plătit 770 de milioane de euro Belgiei, 12,1 milioane de euro Luxemburgului și 2,2 miliarde de euro Portugaliei sub formă de prefinanțare, a precizat executivul de la Bruxelles într-un comunicat.

Potrivit sursei, Comisia urmează să efectueze plăți de prefinanțare și către alte state membre pe tot parcursul acestei luni, de îndată ce ele își vor finaliza planurile naționale de redresare și reziliență, pe scurt PNRR, care să le permită încheierea acordurilor de finanțare și împrumut.

Pentru unele țări membre este o chestiune de zile, în cazul altora poate dura mai mult, spune Comisia. Aceste sume sunt asigurate printr-un uriaș fond comun, gândit să întruchipeze solidaritatea europeană în fața crizei COVID-19.

Toate statele, cu excepția Olandei și a Bulgariei, și-au prezentat spre aprobarea Comisiei Europene PNRR-urile. Până acum au primit undă verde pentru a beneficia de primele plăți 16 ţări: Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Luxemburg, Portugalia, Slovacia, Spania, Croația, Cipru, Lituania și Slovenia.

Executivul de la Bruxelles evaluează în continuare planurile a șapte state, între care și România. Această analiză a trebuit extinsă pentru Ungaria și Polonia, în contextul preocupărilor suscitate în legătură cu respectarea statului de drept, scrie RRA.