Social

Primele oferte de munca in strainatate. Iata care sunt singurele conditii impuse

Primele oferte de munca in strainatate

Primele oferte de munca in strainatate. Dacă la începutul pandemiei, consilierii români ai Serviciului European de Ocupare a Forţei de Muncă recomandau evitarea pe cât posibil a plecării la muncă în străinătate, acum încep să apară primele oferte. Germania, Norvegia sau Spania sunt ţările care reiau solicitarile pentru ocuparea locurilor vacante. Singurele condiţii impuse: cunoaşterea limbii engleze sau germane.

Reapariția ofertelor de muncă în spațiul economic european reflectă o revenire timidă a pieței în Uniunea Europeană, cel puțin asta susțin consilierii Serviciului European de Ocupare a Forței de Muncă de la noi din țară.

Dacă în primele luni de la debutul pandemiei, consilierii români recomandau evitarea deplasărilor în afara granițelor pentru a munci, acum se arată încântați că pot anunța ofertele unor angajatori din Germania, Norvegia sau Spania. În această săptămână, oferta în Spațiul Economic European vizează pentru început 50 de locuri de muncă. În țările menționate se caută grădinari, măcelari sau vopsitori auto. Esențial pentru ocuparea lor este, însă, cunoașterea limbii engleze sau a limbii germane.